Actualitate

Noi anchete în cazul preotului Pomohaci

Preotul din satul Moşuni, Cristian Pomohaci, cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş pentru racolare de minori în scopuri sexuale, este anchetat de Consistoriul Eparhial din Alba Iulia, care urmează să ia o decizie cu privire la viitorul său în cadrul bisericii.

"În legătură cu dezvăluirile făcute de presă privitor la înregistrarea unei discuţii din care rezultă că un preot din Arhiepiscopia Alba Iuliei a încercat coruperea sexuală a unui tânăr, precizăm că părintele Pomohaci este deja anchetat de Consistoriul Eparhial din Alba Iulia, care, după confirmarea vinovăţiei acestuia, va lua măsurile care se impun. Acestea pot merge până la excluderea din cler a părintelui, întrucât condiţia morală a statutului de preot este incompatibilă cu o asemenea conduită. În măsura în care se dovedeşte că persoana cu care părintele Pomohaci a purtat discuţia înregistrată este minoră, atunci situaţia capătă şi o conotaţie penală, asupra căreia se vor pronunţa autorităţile abilitate", precizează Patriarhia Română.

Potrivit postării, în aceste cazuri, dar şi în altele similare, Patriarhia Română va respecta autonomia eparhială.


În urmă cu două zile, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat că a fost sesizat cu privire la unele fapte pe care un preot le-ar fi săvârşit în prezenţa sau asupra unui minor, la câteva zile după ce pe paginile de socializare au circulat o serie de înregistrări audio în care clericul ar ademeni un minor să întreţină relaţii homosexuale cu el. 

Ultimele Stiri
abonare newsletter