Actualitate

Percheziții la tânărul din Satu Mare bănuit de cel puțin 12 spargeri de locuințe la Cluj - VIDEO

Poliţiştii clujeni au efectuat, miercuri, mai multe percheziţii domiciliare la tânărul de 20 de ani din Satu Mare, bănuit că a dat nu mai puțin de 12 spargeri în diferite cartiere din Cluj-Napoca. Între timp, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Poliţiştii au efectuat patru percheziţii domiciliare pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru probarea activităţii infracţionale a unui tânăr de 20 de ani, din Satu Mare, reţinut zilele trecute pentru comiterea a 6 furturi din locuinţe, beciuri, magazine.

"În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea continuării cercetărilor, circa 50 de unelte electrice (flexuri, drujbe, rotopercutoare etc.), camere foto profesionale, parfumuri, telefoane mobile, biciclete, bunuri în privinţa cărora există suspiciuni că ar proveni din comiterea de infracţiuni. Astfel, în urma probatoriului administrat în baza perchezițiilor, în sarcina bărbatului au mai fost reţinute alte 6 infracţiuni de furt", au declarat reprezentanții IPJ Cluj.


CITEȘTE ȘI

Un tânăr a reuşit să dea spargeri după spargeri în mai multe cartiere. Zonele unde acţiona

abonare newsletter