Actualitate
Fostă sportivă la Clubul Sportiv Universitatea Cluj, audiată în dosarul „Videochat în saloane de înfrumuseţare”
Zece persoane, între care şi sportivii Mihai Gabriel Feroiu şi soţia sa Bianca Feroiu, medaliată la nivel naţional la culturism au fost audiate, marţi, în Târgu-Jiu, în dosarul „Videochat în saloane de înfrumuseţare”, anchetatorii stabilind că toţi cei vizaţi pot fi cercetaţi în stare de libertate.
sursa foto mediafax.roCele zece persoane audiate, marţi, în urma percheziţiilor efectuate în Târgu-Jiu, într-un dosar de evaziune fiscală, în care sunt vizate saloane de înfrumuseţare care fac videochat, vor fi cercetate în libertate, potrivit deciziei anchetatorilor. Printre cei care au dat declaraţii la sediul Poliţiei s-au aflat şi culturiştii Mihai Gabriel Feroiu şi soţia sa, Bianca, medialiată la nivel naţional.
Femeia de 32 de ani a fost legitimată de Clubul Sportiv Universitatea Cluj, iar în 2013 a obţinut titlul naţional la Culturism Senioare, categoria open, alături de medalia de aur la culturism senioare-perechi. Aceasta a refuzat, marţi, să facă declaraţii presei.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au precizat că cercetările sunt efectuate în patru dosare penale privind comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
„S-au efectuat percheziţii la 16 locaţii, la mai multe saloane de înfrumuseţare şi la domiciliile unor persoane. Există suspiciuni că, în perioada 2012-2017, mai multe persoane au realizat venituri din prestări de servicii, prin intermediul internetului, de natura videochat, în mod continuu şi cu titlu de îndeletnicire, fără ca aceste venituri să fie declarate în mod corespunzător pentru a fi supuse impozitării şi taxelor legale. Nu le-au declarat în scopul sustragerii de la plata imnpozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, pentru veniturile realizate în acest mod. Aceasta ar fi infracţiunea pentru care se fac verificări”, a precizat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, potrivit Mediafax.
Potrivit IGPR, din activitatea infracţională, persoanele vizate ar fi creat un prejudiciu la bugetul statului peste 500.000 de euro.