Actualitate

Ilegalităţi în urbanismul clujean sub ochii Primăriei. Blocul care în acte nu există şi drama unor familii fără adresă - FOTO

De 10 ani, mai multe familii din Cluj-Napoca trăiesc adevărate drame. Şi-au cumpărat apartamente într-un bloc construit fără autorizaţie, trăiesc ierni de coşmar neavând gaz, dar plătesc impozite la primărie. Locatarii au rămas, practic, cu imobilele cumpărate în aer.

Fără gaz în secolul XXI, în unul dintre cele mai mari orașe ale României

De 10 ani, 7 familii din Cluj-Napoca trăiesc fără gaz. Oamenii și-au cumpărat apartamentele de la un dezvoltator care le-a construit fără autorizație, iar apoi a decedat și i-a lăsăt pe locatari cu situația juridică incertă. La rândul său, firma de construcții a dat faliment, iar imobilul a fost preluat de o firmă de avocatură, care a încheiat contractele de vânzare-cumpărare cu locatarii. Deși acum sunt proprietari în acte, oamenii n-au reușit să rezolve și problema racordării la rețeaua de gaz și folosesc pentru încălzire lemne sau curent electric.

Imobilul a fost construit în 2007 pe strada Theodor Pallady din Colonia Borhanci. Inițial, proprietarul a vrut să ridice aici o vilă, dar s-a răzgândit, construind un bloc de garsoniere. Deși proiectul a fost modificat, în acte autorizația de construcție de la primărie a rămas pe vechiul proiect.


Avocata firmei de atunci i-a convins și i-a păcălit pe clienți să cumpere apartamentele, cu promisiunea că actele vor fi gata în curând. Încrezători, oamenii au acceptat şi au dat jumătate din bani. La scurt timp, însă, surpriză! Avocata a dispărut. De atunci, terenul nu este întabulat, iar clădirea nu are autorizaţie de construcţie. Locatarii au rămas practic cu locuințele construite în aer.

Familiile trăiesc de 10 ani ierni de coșmar

Din acest motiv, aceștia nu s-au putut racorda la rețeaua de gaze, așa că cele 7 familii care locuiesc acolo se încălzesc cu improvizaţii: lemne, aeroterme, calorifere pe ulei sau panouri electrice.


Este și cazul doamnei Rezh, o bătrânică de 70 de ani, bolnavă, care locuiește împreună cu fiica și nepotul ei. Femeia spune că într-o lună de iarnă grea își dă toată pensia pe curent.

„Plătim mult. Cam 600 și ceva de lei pe lună pe curent. Ne încălzim cu calorifer electric. Uneori acestea nu face față. Am trăit ierni grele. Acum e bine, dar când e frig afară, ne îmbrăcăm gros și așa stăm, așa dormim. Dăm drumul la căldură câte puțin, câteva ore pe zi, pentru că altfel, ne vine factura de plătit foarte mare și nu ne permitem. Ce să facem... E greu!”, spune bătrâna.


Întrebată cum a cumpărat apartamentul fără autorizație de construcție, femeia răspunde cu ochii în lacrimi: „Așa. Ne-o păcălit. Proprietarul de atunci, ne-a promis că se rezolvă!”

În bloc mai stau și familii tinere. Un cuplu care locuiește aici s-a reorientat și a renunțat la una dintre băi și a transformat-o în loc pentru centrală pe lemne. Tânărul spune că investiția a fost enormă și menționează că asta nu ar fi singura problemă. În apartament se strică mereu câte ceva: „Blocul e construit prost, instalația e de proastă calitate. Neavând gaz, dacă plecăm iarna pentru câteva zile de acasă, când ne întoarcem găsim țevile înghețate complet. Cheltuielile la curent sunt foarte mari, pentru un apartament tip garsonieră, mi se pare mult. Am încercat să vorbesc la primărie, dar fără nici un răspuns concret”.


„Este incredibil și de neacceptat ce se întâmplă!”

Măriuța Pop este studentă în Cluj-Napoca. Locuiește cu chirie în acest imobil de un an. Tânăra povestește prin câte a trecut și spune că a rămas șocată de situație, dar nu a putut renunța la apartament deoarece era chiria mică, în comparație cu prețurile exorbitante din oraș: „Când am ajuns aici, ceilalți chiriași au lăsat totul spart. Proprietarul fiind în America, a trebuit să mă descurc și să fac reparațiile necesare, cu sprijinul lui financiar. Am aflat atunci că nu voi avea gaz și am vrut să renunț, dar ținând cont de prețul mic și de faptul că țevile de gaz erau trase, am continuat cu speranța că ne vom lega totuși la rețeaua de gaz. Am fost încurajată atunci de un vecin, care mi-a spus că sigur vom avea gaz până la iarnă și că e doar o chestiune de timp.”

Între timp situația nu s-a rezolvat, iar studenta a trebuit să se adaptaze. După ce s-a trezit cu țevile înghețate și frigiderul stricat din cauza frigului, Măriuța Pop a achiziționat două calorifere pe ulei, care deși i-au mai încălzit puțin locuința pe timpul iernii, i-a creat și o gaură destul de mare în buget: „Am plătit foarte mult la curent. 500 de lei pe luna ianuarie. Sunt conștientă că la anul voi plăti și mai mult.”


Monitorul de Cluj a stat de vorbă și cu administratorul blocului, Gligor Vălean, care spune că se află cu cheltuielile la zi și că plătește impozit la primărie, dar tot nu au gaz: „Imediat, după ce am încheiat contractele de vânzare cumpărare în 2014 cu Solvendi, societate de practicieni în insolvenţă, care a preluat imobilul, am declarat la Primărie atât terenul cât şi apartamentul. Plătim impozit şi nu avem gaz. Inclusiv pe anul acesta, impozitul este plătit”, spune acesta.

Firma de avocatură care a preluat imobilul ridică din umeri

De la construirea ilegală a imobilului, proprietarul firmei a murit, iar societatea  „Da Construct” a dat faliment. Contractele de vânzare-cumpărare au fost preluate de Solvendi, care a definitivat tranzacția. Oamenii au achitat şi restul banilor și au devenit proprietari, însă nu au reușit să-și întabuleze apartamentele. Din acest motiv, nu au reușit nici până astăzi să se lege la rețeaua de gaze.

De atunci şi până acum, oamenii au făcut nenumărate demersuri pentru a se lega la gaz, dar în zadar. Nimeni nu le spune exact ce trebuie să facă.

Contactată pentru a explica situația creată, firma Solvendi nu dorește să declare nimic presei. Din punctul lor de vedere totul s-a încheiat. Aceștia au scos doar firma din insolvență și a încheiat contractele, iar procedura legală din punctul lor de vedere a luat sfârșit.

Cu țevi de gaz, dar fără gaz

Deși țevile de gaz sunt montate pe clădire, actele s-au blocat în primărie, iar povestea veche a revenit: nu pot să-şi dea acordul pentru că nu au autorizaţie de construcţie. Totuşi, există o chitanţă care atestă că s-a plătit pentru acea autorizaţie. Cel mai probabil, era vorba de autorizaţia pentru vila pe care a vrut să o construiască iniţial proprietarul.

Acum tot vechea firmă e teoretic în măsură să ridice autorizația pentru imobil, o firmă care nu mai există de câțiva ani: „Scrie că pentru imobilul nostru de la primărie, să ridice «Da Construct» autorizaţia”, a spus administratorul blocului.

Solutia pentru aceşti oameni vine de la o altă firmă de avocatură, care spune că, potrivit legii 50/1991, dacă timp de 8 ani de la construirea unui imobil, primăria nu a investigat legalitatea construcției, atunci clădirea este construită legal şi ar trebui să i se elibereze autorizaţia.

Primăria vine cu altă versiune, dar propune şi soluţii

Primăria nu este de aceeași părere, menționând că în momentul în care a fost construit blocul, acesta se afla în ilegalitate deoarece nu s-a obținut autorizația de construcție pentru proiectul real care a fost pus în practică.

 „Acolo nu s-a solicitat autorizaţie de construire în momentul în care s-a ridicat acea clădire în 2007. Ce se poate face în continuare este ori să se îndrepte actualii proprietari împotriva celui care a construit ilegal acea construcţie, ori să înceapă demersurile pentru intrarea în legalitate, adică să depună certificat de urbanism în vederea eliberării autorizaţiei de construire, bineînţeles conform reglementărilor actuale”, a declarat Iulia Perşa, din cadrul biroului mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.

Până atunci, blocul cu cele 7 familii este practic inexistent. Locatarii nu au adresă, dar plătesc impozit de ani buni la primărie.

Monica Ostaşuc

Ultimele Stiri
abonare newsletter