Actualitate

“Toate aceste nopți albe” revine în cinematografe

“Toate aceste nopți albe” / All These Sleepless Nights, filmul care întrunește toate variantele de petreceri de vară, revine pe 28 iulie la Cinema Victoria din Cluj, după ce a putut fi văzut în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

“Toate aceste nopți albe”, în cinematografe “Toate aceste nopți albe”, în cinematografe

“Cine are nevoie de zi când poți evada în noapte? Încă de la începuturile cinematografiei, cineaștii au căutat magia în orele târzii, când restul lumii doarme iar iubiții, criminalii, petrecăreții agitați, bețivii și lucrătorii de noapte încă mișună și se simt, măcar pentru câteva momente, zei ai orașului.”, citim pe The Independent, într-un articol despre regizorul Michal Marczak și alegerea lui de a urmări cu camera, prin toate colțurile Varșoviei, doi tineri hedoniști deciși să trăiască clipa.

“Toate aceste nopți albe” încalcă toate regulile unui film documentar, dar nu este nici ficțiune. Regizorul a ales să întârzie filmarea cu un an pentru că nu exista la momentul respectiv echipament potrivit pentru cameră. Ce ar fi trebuit să folosească era atât de greu încât ar fi avut nevoie de trei oameni pe tot parcursul filmării, iar asta ar fi distrus complet intimitatea secvențelor. Și-a construit până la urmă propriul echipament de manevrare a camerei și l-a folosit pentru dublele lungi și secvențele aglomerate, lucru care i-a permis să aibă un singur om în afară de el la cadru. 


“Adevărul acestui film stă în modul în care surprinde momente și sentimente. Intenția nu a fost nicio secundă să spun povestea unor personaje anume ci să arăt cum se simte tinerețea în vremurile astea ciudate, în țara asta. (…) Dacă stai cu oamenii și îi asculți, ajungi să le poți anticipa mișcările. În felul ăsta nu ai nevoie să tragi mai multe duble. Trebuie doar să intri în capul lor și să prinzi ritmul conversației.”, povestește el.

Docu-ficțiunea “Toate aceste nopți albe”, o experiență senzorială despre ce înseamnă să fii tânăr și fără griji, laureată cu premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, este filmul pe care îl aștepta toată lumea vara asta.


Ce înseamnă să fii cu adevărat treaz într-o lume care se mulțumește să doarmă? Kris și prietenul său cel mai bun, Michal, își trăiesc viața și iubirile la maxim, hoinărind neobosiți pe străzile Varșoviei, plutind în deriva nesiguranței și a euforiei tinereții.

Etichete: tiff cinematografe
abonare newsletter