Actualitate

Bandă dedicată transportului în comun între Mărăşti şi Primărie. Taximetriştii nu au voie să circule pe ea, bicicliştii da. Toate parcările din zonă SE VOR DESFIINŢA

Primăria Cluj-Napoca va înfiinţa, până la sfârşitul lunii august, o bandă dedicată pentru transportul în comun în zona centrală, pe relaţia Est-Vest, cu o lungime de 1,6 kilometri, şi pe care vor putea circula şi bicicletele.

Şefa Serviciului Circulaţie din cadrul Primăriei Cluj-napoca, Mirela Mărincean, a spus că s-a revenit la interzicerea virajelor la dreapta pe unele străzi de pe traseu, ca de exemplu strada Constanţa şi strada Regele Ferdinand.

“Cele mai multe opinii au fost legate de interdicţia virajului la dreapta pe strada Regele Ferdinand. Am făcut o analiză şi am găsit o soluţie în ceea ce priveşte organizarea semaforului din faţă de la Sora, astfel încât să existe şi transport în comun prioritizat, dar să putem permite şi virajul traficului general la dreapta pe Regele Ferdinand. Vom avea două semafoare. Principalele restricţii: la intersecţia Bulevardului 21 Decembrie 1989 cu strada Paris se revine la interzicerea virajului la dreapta. Din măsurătorile noastre a reieşit că puţini şoferi fac virajul la dreapta. Majoritatea ies de pe Paris în Bulevardul 21 Decembrie. La Joliot Curie este o altă intersecţia unde propunerea noastră a fost aceea de a institui sens unic pe strada Joliot Curie dinspre strada Cuza Vodă ieşire în Bulevardul 21 Decembrie, situaţie în care se pot amenaja locuri de parcare pe carosabil, situaţie în care cele 27 de locuri de parcare de pe Bulevardul 21 Decembrie între Cuza Vodă şi Joliot Curie se pot reloca pe strada Joliot Curie. Nu există nicio pierdere a vreunui loc de parcare. Iniţial am vrut să interzicem virajul la dreapta pe Regele Ferdinand, dar vom renunţa la această interdicţie pentru traficul general. Pentru parcările care ar urma să fie desfiinţate de pe Bulevardul 21 Decembrie între Petofi şi strada Constanţa se oferă ca şi posibilitate de parcare platforma de pe strada Năvodari care are o capacitate de 228 de locuri”, a spus Mirela Mărincean.


Primarul Emil Boc a declarat în cadrul dezbaterii publice, prinvind implementarea benzilor dedicate că odată cu înfiinţarea noii benzi dedicate, pe traseu, se vor desfiinţa 132 de locuri de parcare, dar se vor înfiinţa un număr de 256.

„Vom înfiinţa până la sfârşitul lunii august o bandă dedicată pentru transportul în comun pe axa Est –Vest, banda unu de la bordură. Banda dedicată pleacă de la Biserica Sf. Petru din cartierul Mărăşti până la Primăria Cluj-Napoca şi are o lungime de 1,6 kilometri. Pe tot tronsonul de la Mărăşti şi până la Primărie dispar 132 de locuri de parcare şi se înfiinţează 256 de parcări. Adică, platforma pe care am creat-o în mod special pe strada Năvodarilor, 228 de locuri, plus cele 28 de locuri de pe strada Curie, sunt 256 de locuri de parcare create. Au fost desfiinţate pe întreg tronson 132 de locuri de parcare.  Prin  această încercăm să oferim oamenilor o alternativă la o problemă sensibilă, cea legată de locurile de parcare. Pe această bandă vor putea circula şi biciclete, iar în etapa a doua, probabil că vor intra şi taximetrele. În urma introducerii acestei benzi dedicate, se va reduce timpul de deplasare până la Primăria Cluj-Napoca. Vom continua extinderea benzilor dedicate şi pe alte tronsoane din municipiu”, a spus Boc.


Directorul Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca, Liviu Neag, a declarat la rândul său că scopul noului proiect este atragerea publicului spre folosirea transportului în comun.

“La strada Constanţa, în afară de faptul că banda 1 se dedică pentru transportul în comun, nu există nicio restricţie pentru nimeni, adică se va permite virajul la dreapta dinspre Mărăşti spre Constanţa şi se va circula ca şi până acum. Cu menţiunea că banda 1 este dedicată transportului în comun. Virajul la dreapta va fi permis ca şi până acum. Punctele critice au fost Piaţa Avram Iancu şi intersecţia cu Constanţa şi strada Cuza Vodă şi intersecţia de la Melody. La Sora va fi o reorganizare a semaforului sub o altă formă, faţă de acum la intersecţia cu Melody nimeni nu pierde niciun drept. Semafoarele vor fi amplasate în faţa trecerii de pietoni din dreptul Sora. În Piaţa Unirii banda la bordură va fi cea dedicată transportului în comun plus două benzi pentru direcţia înainte. La intersecţia străzii Memorandumului cu strada Emil Isac se va monta un semafor pentru transportul în comun astfel încât oricine iese de pe banda dedicată să poată traversa intersecţia de la Primărie şi să depăşească intersecţia cu strada Vasile Alecsandri”, a mai spus Mărincean.


La nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt înmatriculate 146.000 de maşini. Traficul rutier din anul 2017 a crescut cu 40% faţă de anul 2013.

În Cluj-Napoca mai funcţionează o bandă dedicată pentru transportul în comun pe axa Vest – Est, de la Primăria Cluj-Napoca spre cartierul Mărăşti, precum şi una din Piaţa Cipariu spre Regionala CFR.


Noile benzi dedicate se vor implementa până la 1 septembrie şi vor fi marcate cu separatoare de trafic.

abonare newsletter