Actualitate

Incursiune în universul Untold. Cum arată scena şi ce poţi face la festival pe lângă concerte

Tărâmul Untold înseamnă în 2017 peste 230.000 de metri pătrați în care aproape 200 de artiști vor concerta pe cele 10 scene ale festivalului.

Scena principală, DRAGON’S NEST va fi și în acest an  cea mai mare scenă a unei producții din România, având dimensiuni impresionante: 100 de metri lățime și peste 35 de metri înălțime. Toate cele 10 scene din festival au câte o poveste și un design deosebit la care au lucrat zeci de arhitecți, ingineri, ilustratori și sute de oameni din echipele tehnice, care au ajutat la montarea lor.

UNTOLD 2017 înseamnă REAL LIFE-FANTASY și se transformă într-o lume magică plină de personaje fantastice. La Foișorul din Parcul Central, festivalierii pot deveni pentru o zi, regi, regine, zeițe, zei și pot lua acasă amintiri din lumea fantastică. Mai apoi pot traversa tărâmul tradițiilor autohtone și pot deveni transilvăneni în 5 pași, la Transilvania All Inclusive. Aici vor descoperi costume populare, motive tradiționale și pot gusta din bucate gustoase.


Fantasy Corner vine cu surprize și dezlănțuie fantezia cu tatuaje henna, glow in the dark, dar și accesorii cu care fanii festivalului devin parte din poveste. Pentru look-ul de festival, designerii români au pregătit colecții capsulă, în serii limitate, care pot să fie achiziționate de la Fashion Story din interiorul Casinoului. Iar pentru a completa ținuta de festival, atât la Fashion Story cât și la Fantasy Corner, stiliștii ne ajuta cu cel mai cool make-up și hairstyling.

Animatori pe picioroange, acrobați, magicieni, zone de poveste și multe surprize așteaptă să fie descoperite sau experimentate în lumea plină de magie UNTOLD 2017.


Una din surprizele acestei ediții este DRAGON’ S EYE, o roată de observație de peste 40 de metri, în care participanții se pot urca și pot avea o viziune mai clară și mai largă asupra tărâmului UNTOLD.

Organizatorii Festivalului Untold, care va începe joi la Cluj-Napoca, au luat măsuri speciale contra caniculei, urmând să se asigure gratuit apă pentru participanţii aflaţi în faţa scenelor, iar în zonă va fi amplasat şi un spital mobil.


Directorul general al Untold, Bogdan Buta, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă că au fost luate măsuri împreună cu Primăria Cluj-Napoca astfel încât să funcţioneze toate cişmele de pe teritoriul festivalului.

”Ţinând cont de temperaturile ridicate, anunţate pentru această perioadă, au fost livrate deja câteva camioane de apă, iar participanţii care se vor afla în faţa scenelor vor primi gratuit apă din partea noastră. Ne-am pregătit suplimentar, iar pe durata Untold Primăria Cluj-Napoca a luat măsuri ca toate cişmelele de pe teritoriul festivalului să funcţioneze. În punctele de prim ajutor va fi apă disponibilă pentru toţi cei care au nevoie. Avem peste 400 de metri liniari de puncte în care se pot achiziţiona băuturi răcoritoare, avem peste 60 de tone de gheaţă. Suntem pregătiţi pentru oricât este nevoie, iar stocurile de la punctele de vânzare pot fi suplimentate”, a spus Buta.


Potrivit acestuia, stadionul Cluj Arena, unde este instalată scena principală, care are 35 de m înălţime şi 100 de m lăţime, este autorizat pentru o capacitate de 63.000 de persoane în acelaşi timp, astfel încât s-au dublat căile de evacuare în cazul apariţiei unor probleme.

De asemenea, lângă stadionul Cluj Arena va funcţiona şi un spital mobil, dotat cu echipamente pentru acordarea asistenţei medicale, precum şi cinci Puncte Medicale Avansate. Pe durata festivalului, peste 200 de pompieri militari din cadrul a patru inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă – Cluj, Bistriţa - Năsăud, Mureş şi Bihor, în colaborare cu 26 de medici şi asistenţi de urgenţă şi 30 de studenţi voluntari ai SMURD Cluj vor asigura măsurile de prim-ajutor medical, evacuare în situaţii de urgenţă şi prevenire şi stingere a incendiilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter