Actualitate

VIDEO - Profesorul Ioan Ardelean de la UTCN prins în flagrant în timp ce lua 450 euro şi 450 lei de la mai mulţi studenţi

Profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită.

Ioan Ardelean a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) în timp ce lua 450 de euro şi 450 de lei de la mai mulţi studenţi pentru a promova examenul restant la materia ”Mecanisme I şi II”. În biroul lui, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au găsit două mii de euro în bancnote de câte 50 de euro, dar şi mai multe plicuri cu numele unor studenţi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de către reprezentanţii DGA, profesorul Ioan Ardelean a fost prins în flagrant în timp ce primea sumele de 450 euro şi 450 lei de la mai mulţi studenţi în scopul facilitării promovării examenului restant la materia ”Mecanisme I şi II”.


Ulterior, ofiţeri de poliţie judiciară ai DGA Cluj au efectuat două percheziţii la domiciliul şi în biroul profesorului.

Totodată, DGA anunţă că se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.


Ioan Ardelean a fost reţinut pentru 24 de ore

Profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost reţinut pentru 24 de ore în urma percheziţiilor pe care ofiţerii DGA le-au făcut, sâmbătă, în biroul său, dar şi la domiciliu.


În biroul profesorului, ofiţerii au găsit două mii de euro, în bancnote de 50 de euro, dar şi plicuri cu numele unor studenţi.

Ardelean a recunoscut că studenţii i-au lăsat bani, afirmând că i-a ajutat şi consultat în diferite ocazii.


Profesorul este acuzat de luare de mită, în cursul zilei de duminică urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Ofiţerii DGA au făcut, sâmbătă, două percheziţii în biroul unui profesor de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, dar şi la domiciliul acestuia, în urma unei acţiuni de flagrant în timpul căreia acesta a primit 450 de euro mită de la mai mulţi studenţi pentru a promova restanţele.

abonare newsletter