Actualitate

Profesorul UTCN Ioan Ardelean, prins în flagrant în timp ce lua mită, AREST la domiciliu

Tribunalul Cluj a dispus, duminică seara, măsura arestării la domiciliu față de profesorul universitar Ioan Ardelean, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), care a fost prins sâmbătă în flagrant luând mită de la studenți, fiind reținut pentru 24 de ore.

Magistraţii Tribunalului Cluj-Napoca au dispus, duminică, plasarea în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile a profesorului Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din oraş. Acesta este cercetat pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la studenţi, iar în biroul său ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au găsit două mii de euro.

Apărătorul profesorului universitar, Alexandru Râșniță, cel care a confirmat măsura arestului la domiciliu, a precizat că în dosar mai sunt implicate alte 11 persoane.


Potrivit portalului instanţei, magistraţii Tribunalului Cluj-Napoca au dispus, duminică seară, plasarea în arest la domiciliu a profesorului Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din oraş.

”Dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, faţă de inculpatul A. I., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.09.2017 şi până la data de 02.10.2017 inclusiv”, se arată pe portalul instanţei.


Pe durata arestului, profesorul nu poate părăsi domiciliul din Cluj-Napoca fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi care a dispus măsura.

De asemenea, instanţa precizează obligaţiile pe care le are profesorul Ardelean pe durata arestului la domiciliu: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori va fi chemat; să nu comunice, direct sau indirect, cu persoanele care au calitatea de suspect sau martor în cauză, cu studenţii de la Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, precum şi cu profesorii sau alţi angajaţi din cadrul Universităţii Tehnice Cluj-Napoca.


Instanţa ”atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”.

Decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.


Biroul profesorului Ioan Ardelean, de la Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice din Cluj, a fost percheziționat sâmbătă, în urma organizării unei acțiuni de flagrant în timpul căreia acesta a primit 450 euro, cu titlu de mită, de la mai mulți studenți.

Potrivit DGA, o altă percheziție a fost efectuată și la domiciliul profesorului. Profesorul ar fi primit sume de aproximativ 50 de euro de la mai mulți studenți, pentru a-i trece examenele din sesiunea de restanțe.


Acțiunile s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Ioan Ardelean este profesor universitar la Facultatea de Mecanică a UTCN. Acesta a realizat, în 2016, un venit de 135.276 de lei, din activitatea didactică la UTCN, compusă din salariu, plata cu ora și contracte de cercetare. El deține, împreună cu soția sa, un teren intravilan în suprafață de 600 de metri pătrați și o casă de locuit de 200 de metri pătrați, un teren agricol cu o suprafață 1600 de metri pătrați și un apartament de 40 de metri pătrați, un autoturism fabricat în 2015 și trei conturi bancare, însumând 15.000 de lei și 18.600 de euro.

abonare newsletter