Actualitate
Senatorul clujean Mihai Goţiu, bătut de sociologul Palada VIDEO
Moderatoarea emisiunii Talk B1, Nadia Ciurlin, a anunţat ieri că sociologul Mirel Palada l-a agresat fizic pe senatorul Mihai Goţiu (USR), în timpul unei pauze publicitare. Ulterior, Mihai Goţiu a precizat că a fost lovit de către Palada cu pumnul în gură.
Senatorul clujean Mihai Goţiu, bătut de sociologul Palada sursa foto antena3.ro”Din păcate, în pauza de publicitate s-a întâmplat un eveniment extrem de neplăcut. Domnul Mirel Palada l-a agresat fizic pe domnul Mihai Goţiu. Ne pare foarte rău pentru acest eveniment. Din păcate, au trebuit să părăsească amândoi platoul”, a spus Nadia Ciurlin, la reluarea emisiunii.
"Palada a intervenit de mai multe ori peste mine. I-am spus că am intrat în politică din cauza unora ca el. M-a lovit în faţă o singură dată. Comportamentul din aceasta seară e doar o mostra. Nu e doar o agresiune fizică, dar şi o agresiune a majoritatii. Azi, în Biroul Permanent când am cerut comisie de ancheta legata de modul în care s-a votat la moţunea de cenzură, au considerat ca nu e cazul sa se ancheteze”, a declarat Mihai Goţiu, la B1, explicând incidentul, scrie Mediafax.
”Am simţit decăderea totală a PSD-ului atunci când m-a lovit”, a comentat senatorul USR.
Acesta intenţionează să depună plângere la poliţie împotriva lui Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului. ”Nu cred că domnul Palada va mai apărea în presă o vreme. Sper ca presa să aibă atâta demnitate...”, a adăugat Goţiu.