Actualitate

După proiectul ratat Bike Sharing, urmează Bike Sharing 2. 10 milioane de euro pentru biciclete electrice

Primăria Cluj-Napoca vrea să achiziţioneze biciclete electrice în cadrul proiectului Bike Sharing 2. Emil Boc spune că finanţarea va fi asigurată din fonduri europene. Implementarea acestui proiect se va face în următorii 10 ani şi va costa 10 milioane de euro.

sursa foto ziardecluj.ro sursa foto ziardecluj.ro

În noiembrie 2016, cu 3 ani întârziere, Primăria Cluj anunţa finalizarea proiectului Bike Sharing. Dacă iniţial, la momentul semnării proiectului, valoarea contractului era de 2,6 milioane euro, după trei ani întârziere costurile au ajuns la suma de 3,1 milioane euro. În momentul de faţă, pistele pentru biciclete sunt doar de formă, multe din ele fiind amenajate pe trotuare astfel că pietonii circulă nestingheriţi pe ele, iar şoferii îşi parchează maşinile fără jenă pe piste.

Proiectul Cluj Bike, inaugurat oficial în noiembrie 2015 este departe de a fi funcţional la capacitate maximă. A fost închis în decembrie 2015, pentru mentenanţă, la nici o lună de la deschiderea oficială, ca să fie redeschis în martie 2016. La câteva săptămâni de la repunerea în funcţiune a bicicletelor, clujenii s-au plâns de proasta funcţionare a sistemului de bike-sharing şi au semnalat numeroase defecţiuni. În primul rând, multe staţii sunt offline şi nu pot fi folosite bicicletele din standuri.


Nicio problemă. Urmează Bike Sharing 2

De ce? “Pentru că UE  finanţează mobilitatea”, spune primarul Emil Boc.

“UE susţine tot ce înseamnă zone pietonale, piste de biciclete, transport în comun, benzi dedicate, biciclete. Ei susţin acest lucru, transportul verde, pentru că şi-au dat seama că acolo.....adică încearcă să ne oprească pe noi să mai facem greşelile pe care ei le-au făcut în vestul Europei. Ne spun «Nu mai mergeţi şi voi pe calea asta să vă cumpăraţi toţi maşini că veţi ajunge la congestia pe care am ajuns noi în vestul Europei şi o trebuit să ne întoarcem înapoi la piste de biciclete, transport în comun benzi dedicate, piste pietonale şi aşa mai departe». Şi eu îmi adresam întrebarea. «Oare e posibil mental ca învăţând din lecţiile altora să învăţăm din timp şi să nu urmăm aceeaşi dimensiune?» Eu spun că e posibil, dar din nefericire noi avem, spre deosebire de vestul Europei, o problemă mare cu infrastructura de bază. Aici mă refer la realizarea unor centuri ocolitoare ale oraşului. Nu pot să îi spun la cel care vine de la Oradea şi merge la Bucureşti să vină cu bicicleta. El trebuie să  ocolească Clujul pe undeva. N-are pe unde să ocolească, vine prin centrul Clujului şi ajunge pe la noi. Nu avem acea infrastructură pe care vedeţi toate oraşele din vestul Europei o au, centuri ocolitoare, inele de circulaţie. Noi ar trebui să terminăm şi de aici era apelul nostru ca această centură ocolitoare să nu se piardă, bani europeni, că sunt totuşi 150 de milioane de euro. Ni s-a spus că există risc major că dacă până în 2020 nu cheltuiţi banii, banii să se ia şi să se umple golul lăsat de de ieşirea Marii Britanii din UE, pentru că va fi o gaură în bugetul UE. Migraţia va avea costuri suplimentare în continuare. De unde poţi tu lua banii? De unde nu se cheltuie. Ne-au spus «Nu vă cheltuiţi banii?» UE se uită, vede puncte roşii necheltuite, haţ a luat banii. Nu că îi dă în altă parte în România, că măcar ar fi bine. Pur şi simplu se iau şi se pierd aceşti bani”, a declarat Emil Boc la un post de radio.


Biciclete pentru clujenii care locuiesc pe deal

Primăria va implementa proiectul Bike Sharing 2 pentru a realiza conectivitatea actualelor şi pentru a achiziţiona bicicete electrice astfel încât clujenii să poată ajunge în cartierele situate pe deal.

“La proiectul Bike Sharing 2 suntem la faza studiului de fezabilitate de proiectare, licitaţie şi după aceea execuţie. E o procedură mult mai complicată pentru că design-ul acesta al traseelor trebuie făcut cu inteligenţă. Pe măsură ce se trece la Bike Sharing 2 se face şi conectivitatea între aceste zone şi extinderea în alte zone ale oraşului. Dau ca exemplu partea aceasta care ţine de biciclete electrice pentru a putea ajunge şi în alte cartiere care sunt situate pe deal", a mai spus Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter