Actualitate
Concert de muzică clasică la Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai
Clujenii sunt invitați să participe miercuri, 18 octombrie 2017, de la ora 20:00, în Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai, la un concert inedit de muzică clasică alături de dirijorul Vlad Agachi, membrii orchestrei Young Famous și pianista Sînziana Mircea.
Concert de muzică clasică Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-BolyaiConcertul este realizat in parteneriat cu arh. Anca Lemaire, nepoata rectorului și profesorului Florian Ștefănescu-Goangă, cel care a inițiat, în anii Rectoratului său (1932 – 1940), proiectul Colegiului Academic, instituție de prestigiu a Clujului interbelic, a cărui inaugurare a avut loc ȋn anul 1937, ȋn prezența Regelui Carol al II-lea și a reprezentantului Guvernului condus de premierul Gheorghe Tătărăscu.
De-a lungul timpului, activitatea sălii a sintetizat o întreagă tradiție culturală într-o zonă cu un puternic caracter interetnic și interconfesional.
Concertul aniversar va aduce pe scena Auditorium Maximum muzicienii de la Young Famous Orchestra, concept care a debutat în primăvara anului 2015 şi care își propune să readucă muzica clasică în prim-planul vieții culturale românești printr-o abordare modernă a concertului simfonic și apropierea acestuia de publicul tânăr.
Orchestra va fi dirijată de clujeanul Vlad Agachi, unul dintre cei mai activi și apreciați tineri dirijori români, cu o deschidere specială către public, înlocuind caracterul formal al concertelor cu un dialog concret cu spectatorii şi o prezentare inedită a partiturilor dirijate.
Pianista Sînziana Mircea a debutat pe scena Ateneului Român la vârsta de 7 ani și a susținut primul recital în SUA, la vârsta de 11 ani. De-a lungul carierei, a obținut numeroase premii, cel mai recent fiind Premiul de Debut la Miami International Piano Festival Academy (2016).