Actualitate

Mii de clujeni au anunțat că vor ieși să protesteze duminică seară

O nouă serie de proteste se anunță atât în Cluj-Napoca, cât și în întreaga țară. Clujenii vor începe să iasă iar în stradă începând de duminică, ora 18:00.

Sursă foto: Facebook Sursă foto: Facebook

Ca o continuare a protestelor de iarna trecută, clujenii ies iar în stradă pentru a-și striga nemulțumirile. Peste 3600 de clujeni au spus că vor participa la evenimentul organizat pe Facebook, iar peste 12 mii s-au arătat interesați.

„În Cluj-Napoca, continuăm ce am început iarna trecută! 
Începe a doua luptă pentru apărarea Justiției și Statului de Drept în România. E un război de uzură, așa că ceea ce putem învăța din iarna trecută e în primul rând să ne conservăm energia, să nu ne lăsăm demoralizați ușor, să nu ne așteptăm la miracole peste noapte și să nu ne luăm ochii de la scopul nostru. Toate schimbările de durată cer timp.
Așadar să ramânem consecvenți și încrezători în puterea noastră de a schimba România, deoarece prin solidaritate îi învingem pas cu pas, de fiecare dată.

1. Proiectul de modificare a Legilor Justiției a ajuns deja în parlament și urmează să fie supus dezbaterii și votului în plen.

Inspecția Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna Ministrului Justiției.
Numirea procurorilor-șefi de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice.

Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de parlament ar însemna un dezastru pentru România și cetățenii ei. Ne putem lua adio de la o justiție independentă.
Nu suntem singuri în această luptă.
De la magistrați la președinte și Comisia Europeană, cu toții s-au poziționat împotriva acestor legi.
Este momentul ca fiecare dintre noi să acționeze și să nu legitimeze încercarea corupților de a controla Justiția.

2. Luni, Senatorii jurişti au dat luni un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al ţării.
Urmeaza votul in senat.
Asta înseamnă că un borfas, condamnat penal, poate decide soarta românilor și îi va reprezenta pe aceștia”, se anunță pe evenimentul organizat pe Facebook la care mii de clujeni au fost invitați să participe.

Etichete: facebook cluj protest
Ultimele Stiri
abonare newsletter