Actualitate

S-au diminuat contribuţiile la Pilonul II şi s-a majorat punctul de pensie

Pe lângă revoluţia fiscală, guvernul a aprobat astăzi şi un alt proiect de OUG, referitoare la majorarea punctului de pensie şi la diminuarea contribuţiei la pilonul II, proiect dezbătut în primă lectură în şedinţa din 26 octombrie.

sursă foto: Mediafax sursă foto: Mediafax

”Proiectul de ordonanţă prevede creşterea pensiei minime la 640 de lei şi a punctului de pensie la 1100 de lei de la 1 iulie 2018. Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către pilonul II de pensii de la 5,1 la 3,7%, dar, atenţie! fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii pilonului II va fi cel puţin aceeaşi la anul, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creşterii salariului brut cu 20%”, a declarat atunci ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, potrivit zf.ro

Mutarea CAS de la angajator la salariat cu reducerea cotei totale de contribuţii sociale de la 39,25% la 37,25%, splitarea plăţii TVA, ridicarea plafonului pentru microîntreprinderi la un milion de euro sau instituirea contribuţiei asiguratoare pentru muncă de 2,25% din fondul de salarii, dar şi scăderea de la 16% la 10% a impozitului pe venituri şi creşterea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 de lei sunt principalele măsuri fiscal-bugetare lansate recent de Guvern în dezbaterea publică.


Pe de-o parte, Guvernul le prezintă ca fiind benefice, încurajatoare şi chiar creatoare de oportunităţi pentru angajatori, dar de cealaltă parte reprezentanţii mediului de afaceri – întreprinzători, analişti, consultanţi, lideri ai patronatelor sau ai asociaţiilor de investitori – şi politicienii din afara arcului guvernamental le resping în bloc sau în parte, invocând riscuri majore pentru stabilitatea macroeconomică.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter