Actualitate

Nou PROTEST, duminică seara, la Cluj faţă de revoluţia fiscală. 1.000 de clujeni au ieşit în stradă

Peste 1.000 de persoane au protestat în centrul municipiului Cluj-Napoca. Manifestanţii au scandat lozinci anti-guvernamentale şi au adus cu ei pancarte cu mesaje precum "Ziua sunt corporaţia, dar seara #rezist", precum şi steaguri tricolore. După ce au manifestat o oră în centrul oraşului, protestatarii au pornit în marş spre Prefectură.

Peste 1.000 de persoane au protestat, duminică, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca având steaguri tricolore şi pancarte cu mesaje precum "Vrem justiţie nu corupţie", "Justice is in our DNA", "Noi în frig, hoţii la răcoare", "Pentru al ţării viitor, Liviu Dragnea scriitor", "Ziua sunt corporatist, dar seara #rezist".

Manifestanţii scandează "O dorinţă sinceră, România liberă", "DNA să vină să vă ia".


Participanţii au pornit într-un marş prin centrul oraşului până la Prefectură, după care se vor întoarce în Piaţa Unirii.

La protestul de la Cluj-Napoca participă şi parlamentarul Emanuel Ungureanu. Ungureanu a declarat că motivul pentru care se află în stradă este legat de corupţia endemică din sănătate.


„Murim cu zile în spitale insalubre din cauza unor manageri numiţi politic care au o singură grijă, propriul buzunar. Pentru deţinuţi se găsesc soluţii să scape din puşcărie, dar pentru bolnavi nu sunt soluţii. Ieşitul în stradă poate determina decidenţii să schimbe ceva în ţara asta", a spus Ungureanu.

Protestul a fost organizat pe Facebook.

abonare newsletter