Actualitate

Prima apariție publică a Regelui Mihai în Cluj: „Era un copil”

Istoricul Cornel Jurju a dezvăluit că prima apariție publică a Regelui Mihai în Cluj a avut loc în anul 1932.

Fotografia care surprinde vizita face parte parte din expoziţia „Casa Regală a României în viaţa Clujului”, organizată de Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga. Istoricul Cornel Jurju a explicat că în anii interbelici Casa Regală a avut un rol important în dezvoltarea Clujului. 

Numeroasele fotografii, unele necunoscute sau puţin cunoscute, extrasele din presă, dar și alte documente importante, vin să ilustreze frumoasele şi rodnicele întâlniri dintre comunitatea clujeană şi Casa Regală a României, desfăşurate între anii 1919-2016.


Istoricul Cornel Jurju a vorbit despre acest demers, precizând că organizatorii au încercat să documenteze în jur de 17 vizite regale. „Prima dintre ele a avut loc imediat după Marea Unire, în mai 1919. După aceea Universitatea din Cluj a fost înființată prin decret regal", a declarat istoricul Cornel Jurju pentru realitatea.net.

Acesta a subliniat rolul important al familiei regale a României la crearea Clujului modern. "Clujul românesc a fost realizat sub auspiciile familiei regale", a mai spus Cornel Jurju.


„Prima apariție publică a regelui Mihai în Cluj a fost în 1932, când a fost înființată Universitatea de Agronomie. Avea 12 ani, era copil”, a declarat Cornel Jurju.

De asemenea, tot în cadrul expoziției este prezentată și prima vizită, după anii 90, a Principesei Margareta și a Principesei Sofia. „Au fost trimise de Regele Mihai pentru a-i transmite un mesaj Doinei Cornea. Avem fotografii din Adevărul în libertate. Este vorba de o scrisoare privată trimisă de regele Mihai doamnei Doina Cornea”, a mai spus istoricul Cornel Jurju.

Ultimele Stiri
abonare newsletter