Actualitate

Hans Klemm despre Regele Mihai: Ar fi fost greu să identific un alt român care a fost mai curajos

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, spune că i-ar fi fost greu să identifice un alt român care a fost mai curajos, mai determinat şi mai patriot decât Regele Mihai, pentru rolul pe care l-a avut în august 1944 şi efortul său în o asigura o Românie liberă.

Hans Klemm despre Regele Mihai: Ar fi fost greu să identific un alt român care a fost mai curajos Hans Klemm despre Regele Mihai: Ar fi fost greu să identific un alt român care a fost mai curajos

Hans Klemm a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, la dezbaterea ”Preparing for the 21st century threats” (”Pregătiri pentru ameninţările secolului al XXI-lea”) organizată de Facultatea de Studii Europene a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB), că a dorit să exprime condoleanţele sale şi simpatia sa celor l-au admirat pe Regele Mihai al României.

”Vreau să exprim condoleanţele mele şi simpatia mea faţă de cei care l-au admirat pe Regele Mihai al României. În secolele care au trecut au fost multe acte de curaj ale multor români, dar dacă ne uităm adânc la perioada anilor 1944 – 1947 cred că ar fi fost fost greu să identific un alt român care a fost mai curajos, mai determinat şi mai patriot decât Regele Mihai pentru rolul pe care l-a avut în august 1944 şi efortul său pentru o asigura o Românie liberă şi să pună o graniţă în calea consolidării comunismului după încheierea ostilităţilor din 1945. Nu aş putea spune că a fost un efort unic, dar cu siguranţă, contribuţia sa la acel efort a fost cu siguranţă exemplară şi mulţi au admirat această parte a istoriei”, a spus Klemm, potrivit Mediafax.


La începutul dezbaterii s-a ţinut un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I.

Dezbaterea ”Preparing for the 21st century threats” a fost organizată de Grupul de Reflecţie şi Analiză Internaţională ”Citadel”, un think-tank de analiză în domeniul politicii internaţionale al Facultăţii de Studii Europene a UBB.


Sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai I urmând să ajungă pe 13 decembrie, la ora 11.00, pe aeroportul Otopeni, înmormântarea fiind programată pentru 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter