Actualitate
A doua zi de proteste ale medicilor de familie: "Sunt medici cărora le e frică. Pentru că li s-a spus că rămân fără contract
O parte dintre medicii de familie protestează, pentru a doua zi, faţă de birocraţia din sistemul de sănătate, refuzând să acorde servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, astfel încât pacienţii nu vor mai primi trimiteri şi reţete compensate.
Sursa foto: Agerpres"O parte dintre noi continuă protestele, o parte nu. Sunt medici cărora le e frică. Pentru că li s-a spus că rămân fără contract, ceea ce înseamnă că te duci să vinzi gogoşi în piaţă, nu numai tu, ci şi asistenta. Mulţi deja şi-au depus cereri de emigrări. Dacă se va continua acest protest sau nu este mai puţin important, dar important este că decidentul nostru consideră că trebuie să ne ameninţe decât să încerce să rezolve probelemele pentru care am ajuns aici. Nu am dorit să ajungem aici şi aş fi vrut să văd un pic de responsabilitate şi din partea decidenţilor şi să explice măsurile pe etape, să spună fiecare pas pe care îl fac. De luni de zile cerem aceste lucruri şi degeaba. Aş fi vrut responsabilitate, nu pumnul în gura", a declarat, Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie (SNMF), potrivit Mediafax.
Medicii de familie au început protestele de miercuri, fiind nemulţumiţi de birocraţia din sistemul de sănătate, manifestându-se prin neacordarea de servicii decontate de casele de asigurări de sănătate, astfel încât pacienţii nu mai primesc trimiteri şi reţete compensate.