Actualitate

În Cluj-Napoca s-au născut mai mulți băieței decât fetițe în 2017

Anul 2017 a fost foarte productiv în ceea ce privește cifrele administrative în Cluj-Napoca. Populația a crescut cu mii de copii și de asemenea, câteva mii de cupluri și-au spus legalizat uniunea.

Sursă foto: olgavuscan.ro Sursă foto: olgavuscan.ro

În anul 2017 s-au născut la Cluj-Napoca 6.650 copii, dintre care 3.268 fete și 3.382 băieți. Numele de sfinți au fost printre preferințele părinților și astfel Ștefan a fost cel mai „în trend” nume pentru băieței anul trecut, iar Maria pentru fete. Andrei, Alexandru, Sofia și Ioana au fost de asemenea în topul preferințelor părinților.

De asemenea, 2.537 de clujeni au ales să spună „Da” în fața ofițerului de stare civilă în timp ce doar 78 de cupluri au ales să meargă pe drumuri diferite, alegând să divorțeze.


Din păcate, numărul clujenilor care au plecat dintre noi a fost unul destul de mare, întocmindu-se astfel 4.837 de decese.

Sute de cupluri care au ales să își suporte toanele de-a lungul vieții au fost răsplătiți. Astfel, 412 cupluri de clujeni au fost premiați pentru aniversarea a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.


De asemenea, administrația locală i-a premiat și pe cei mai longevivi clujeni. 5 clujeni au împlinit 100 de ani în 2017.

 


           

 

abonare newsletter