Actualitate
Managerul Clinicii de Ginecologie „Dominic Stanca”, despre criza psihologilor în maternități: „În orice domeniu medical ar fi nevoie de suport psihologic”
Zeci de mămici din Cluj-Napoca s-au plâns de lipsa de interes a maternităților clujene în ceea ce privește starea lor mintală după naștere. De asemenea, specialiștii în domeniu susțin că ar fi nevoie de un psiholog care să asiste femeile înainte de naștere, în timpul travaliului și după naștere. Managerul Clinicii de Ginecologie „Dominic Stanca”, Dan Mihu, spune că deși în acest moment în cadrul Instituției nu există un psiholog, ar fi nevoie de unul.
Psihologul Daniel David a vorbit despre importanța unei consilieri psihologice pentru viitoarele și proaspetele mămici.
„Femeile ar avea nevoie de pregătire psihologică înainte de naștere și după naștere. Pregătirea psihologică înainte de naștere le poate ajuta să-și reducă stresul, durerea și, în general, să aibă o calitate bună a vieții cu impact asupra evoluției psihologice după naștere. După naștere se poate lucra pe creșterea calității vieții și asumarea unor noi roluri și pe anumite probleme emoționale care pot să apară, cum ar fi depresia postpartum. De asemenea, utilizarea unor tehnici psihologice de control al durerii pot fi utilizate chiar în timpul nașterii”, a declarat psihologul Daniel David pentru Monitorul de Cluj.
Consilierea în timpul travaliului nu este posibilă
Dan Mihu spune însă că în cadrul clinicii, consilierea prenatală sau în timpul travaliului nu este posibilă.
„Înainte de naștere este puțin mai dificil, fiindcă nașterea nu presupune internarea pacientei înainte de naștere. Internarea se face atunci când începe travaliul și nu cred că acela este cel mai potrivit moment pentru a discuta cu un psiholog. Fiindcă nu este cazul. Când femeia este în travaliu sigur nu are disponibilitatea să discute cu un psiholog. De asemenea, în ceea ce privește consilierea lor prenatală, trebuie făcută într-un cabinet, nu în spital. Fiindcă noi chiar dacă am avea un psiholog angajat aici, s-ar ocupa de cele care deja sunt internate, adică cele care au născut, or femeile se internează doar după ce nasc și, desigur, o perioadă scurtă de timp cât nasc. Când naște nu se poate face consult psihologic. De asemenea, noaptea la trei credeți ca ar veni un psiholog să asiste la o naştere? Mă îndoiesc. Travaliul poate să dureze și zece ore. Va sta psihologul acolo cu ea zece ore să discute? Nu ar fi fezabil fiindcă nașterea nu e o chestiune planificată”, a declarat Dan Mihu.
Psihologul este necesar pentru femeile care sunt afectate emoțional după naștere
Șeful clinicii mărturisește însă că după naștere sunt mame care ar avea nevoie să discute cu un specialist. Cu toate astea, nu ar fi nevoie de un psiholog cu normă întreagă în cadrul instituției, ci mai degrabă ar fi profitabil un contract de colaborare.
„După naștere sunt de acord, pentru acele paciente care doresc consult psihologic. Nu poți să forțezi asta. Nu aș fi împotriva acestui lucru în măsura în care se dovedește că ar fi eficient. Trebuie să eficientizăm cât mai mult fiindcă astfel de acte nu se fac gratis și benevol, ci se fac contracost. Or, sistemul trebuie să fie cel care își permite să susțină această activitate. Însă nu consider că această maternitate ar avea nevoie de un psiholog angajat cu normă întreagă, fiindcă nu și-ar justifica existența. Dar, o colaborare sau un psiholog care să fie implicat în mai multe secții ar fi binevenit. Fiindcă nu toate pacientele care nasc au probleme, dar, desigur, sunt paciente care sunt depresive după naștere și poate că o consiliere psihologică le-ar ajuta. Sau poate se ivesc alte ocazii pentru consiliere, cum ar fi în cazul femeilor care au suferit o intervenție chirurgicală. Ar putea să vină tot la două zile un psiholog sau să îl putem chema în cazul în care se ivesc situații mai speciale. Cred că în orice domeniu medical ar fi nevoie de suport psihologic fiindcă noi, medicii, privim mai mult aspectul organic și mai puțin cel emoțional sau psihic”, a explicat Mihu.
Necesitatea unui psiholog care să discute cu proaspetele mămici apare datorită faptului că frecvența depresiei postpartum este undeva între 10-15%, așadar, cel puțin o femeie din 10 are, după naștere, depresie postpartum. Netratată, aceasta poate să aibă pe termen lung efecte majore asupra calității vieții mamei. În forme severe poate chiar să crească riscul de suicid. Astfel va avea loc și un impact negativ asupra relației cu copilul, dar și cu familia.