Actualitate

UPDATE Actorul Alexandru Arşinel, audiat la DIICOT ca martor în dosarul medicului Lucan. Lucan rămâne un om pe care îl voi aprecia şi căruia îi voi purta recunoştinţă.

Actorul Alexandru Arşinel este audiat la DIICOT, ca martor, în dosarul în care medicul Mihai Lucan este acuzat de devalizarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal. În 2013, artistul a suferit un transplant de rinichi, la Cluj.

UPDATE

Alexandru Arşinel a fost audiat, ca martor, în dosarul medicului Mihai Lucan, actorul precizând, după ce a dat declaraţii, că a încercat să dea nişte răspunsuri, în măsura amintirilor, menţionând că îl apreciază pe doctor.

"A fost o întâlnire civilizată, cu întrebări de bun simţ. Am încercat, în măsura amintirilor, să dau nişte răspunsuri. Asta nu înseamnă că sentimentele mele faţă de profesorul Mihai Lucan s-au schimbat, rămâne un om pe care îl voi aprecia şi îi voi purta recunoştinţă", a declarat Alexandru Arşinel după audiere.


"Întrebările au fost strict la obiect, exclusiv la momentul in care au fost făcute intervenţiile, cred ca 2013, privind transplantul renal. Absolut nimic de reproşat ca mod de derulare si ca mod de anchetare", a completat avocatul lui Arşinel.

În 2013, artistul a suferit un transplant de rinichi, la Cluj.


-----------------------------------------------------------------------------------

„Nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai domnului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile. Ceea ce nu ştiu mulţi este că POLITICIENI şi de OAMENI CU INFLUENŢĂ ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi; Domnul Alexandru Arşinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele", a scris, pe pagina sa de Facebook, Vlad Voiculescu, după reţinerea medicului Lucan, potrivit Mediafax.


În acelaşi dosar au fost audiaţi, printre alţii, Emil Boc şi Florian Bodog.

Mihai Lucan a fost reţinut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.


Magistratul care a respins arestarea a criticat mai multe aspecte reţinute de procurorul de caz, menţionând că probatoriul este superficial.

Ultimele Stiri
abonare newsletter