Actualitate
Mircea Cărtărescu - Premiul „Thomas Mann" pentru Literatură pe 2018: Am primit cu mare emoţie vestea
Scriitorul Mircea Cărtărescu a primit Premiul "Thomas Mann" pentru Literatură pe 2018, unul dintre cele mai mari premii literare germane.
"Tocmai am primit, cu mare emoţie, vestea că sunt câştigătorul Premiului Thomas Mann pentru literatură în 2018, unul dintre cele mai importante premii germane. Sunt foarte recunoscător juriului, ca şi Academiei Bavareze şi oraşului Lubeck, care-mi vor acorda acest premiu", a scris Cărtărescu marţi pe Facebook.
Potrivit Editurii Zsolnay, premiul, în valoare de 25.000 de euro, este acordat în comun de oraşul hanseatic Lübeck şi de Academia de Arte Frumoase din Bavaria şi va fi înmânat pe 17 noiembrie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Teatrul Lübeck.
"În ultimele patru decenii, Mircea Cărtărescu a devenit cea mai importantă voce din literatura românească, mai întâi prin volumele sale de poezie, apoi prin romane, povestiri şi eseuri, cu trilogia sa romantică neobişnuită, polifonică 'Orbitor', scriitorul înscriindu-se în literatura mondială", a fost motivaţia juriului.
Născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, Mircea Cărtărescu a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980.
Poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, Cărtărescu reprezintă un nume românesc de referinţă nu doar în mediile literare din spaţiul german, opiniile, eseurile şi luările sale de poziţie pe teme de actualitate fiind găzduite în paginile unor ziare de calibru (Neue Zurcher Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Berliner Zeitung etc.).
În anul 2014 a fost încheiată publicarea în limba germană a trilogiei "Orbitor", prin apariţia, la Editura Paul Zsolnay, a ultimului volum al acesteia. În anul 2015, scriitorul român a fost distins cu prestigiosul Premiu al Cărţii pentru Înţelegere Europeană, al oraşului Leipzig.
Operele sale au fost traduse în limbile germană, engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, fiind premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.
În 2005, a primit Premiul literar "Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia, pentru romanul "Nostalgia". De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură "Haus der Kulturen der Welt", Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015), Premiul Leteo, Spania (2017).
Totodată, Mircea Cărtărescu a fost distins cu Ordinul Naţional "Serviciul credincios" în grad de Comandor (2000), Ordinul "Meritul cultural" în grad de Mare ofiţer categoria A (2006), Medalia Chevalier de l'ordre des arts et des lettres (2008), Medalia "Nihil Sine Deo" a Casei Regale a României (2016).
În prezent, scriitorul este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.