Actualitate

Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision 2018

Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2018, de la Lisabona (Portugalia), cu piesa "Goodbye", câştigătoare a finalei selecţiei naţionale Eurovision, care s-a desfăşurat duminică seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti şi a fost difuzată în direct la TVR.

sursa foto tvr.ro sursa foto tvr.ro

La capătul celor cinci semifinale ale selecţiei naţionale, o premieră în istoria Eurovision România, 15 piese au fost prezentate, duminică seară, pe scena Sălii Polivalente din Bucureşti, într-un spectacol realizat de Televiziunea Română în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB: Feli ("Bună De Iubit"), Mihai ("Heaven"), Jukebox feat Bella Santiago ("Auzi Cum Bate"), The Humans ("Goodbye"), Eduard Santha ("Mesom Romales"), Teodora Dinu ("Fly"), Dora Gaitanovici ("Fără Tine"), Claudia Andas ("The One"), Tiri ("Deşert De Sentimente"), Erminio Sinni & Tiziana Camelin ("All The Love Away"), Xandra ("Try"), Vyros ("La La La"), Alexia & Matei ("Walking On Water"), Echoes ("Mirror") şi Rafael & Friends ("We Are One").

Dintre cele 15 melodii finaliste, "Goodbye" a fost desemnată, prin televot, câştigătoarea selecţiei naţionale Eurovision 2018.


Fiecare dintre cei şase membri ai trupei The Humans rezonează în acelaşi mix de stiluri muzicale, funk-pop-rock: Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alexandru Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Adrian Tănase (voce), Cristina Caramarcu (voce).

"Noi credem în Umanitate" - acesta este motto-ul sub care trupa îşi va manifesta actul artistic, potrivit TVR. Toată paleta de emoţii umane, reperul înalt al valorilor adunate din experienţa de viaţă a celor şase muzicieni, exerciţiul de empatie adunat în timp este ceea ce îi reprezintă. Muzica lor nu este un act mecanic de interpretare, ci o împărtăşire de emoţii, fără graniţe între scenă şi public. Muzica lor nu este doar o reproducere, ci un act de creaţie asumat.


Cel mai recent single lansat de trupa The Humans, "Goodbye", este compus de Alin Neagoe, Cristina Caramarcu şi Alexandru Matei.

Tot în show-ul de duminică, reprezentantul Moldovei la Eurovision, trupa DoReDos, a interpretat, în premieră, melodia care va reprezenta ţara vecină pe scena din capitala Portugaliei, "My lucky day". Moldovenii au ales sâmbătă artistul care îi va reprezenta în finala internaţională, iar TVR a fost prima televiziune unde acesta a interpretat piesa câştigătoare.


Alex Calancea Band a susţinut recitalul serii, cu un fusion de folclor autentic.

Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă au fost juraţii care au ales, la această ediţie a selecţiei naţionale, finaliştii Eurovision România.


Sub sloganul "All aboard", Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie, în afară de Portugalia: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria.

Semifinalele concursului vor avea loc pe 8 şi 10 mai, iar finala, pe 12 mai.


România face parte dintre cele 18 ţări care vor concura în cea de-a doua semifinală a competiţiei Eurovision 2018, în prima semifinală fiind înscrise 19 candidate. Împărţirea ţărilor participante pe semifinale este următoarea:

Etichete: eurovision 2018
abonare newsletter