Actualitate

Studentă UBB la Festivalul de la Cannes

Filmul unei studente a Universității Babeș-Bolyai a fost acceptat la categoria Short Film Corner a Festivalului de Film de la Cannes 2018.

”Bloc 5”, primul scurtmetraj al Ioanei Băilă, este parte a lucrării de licență și va putea fi vizionat online în perioada 14 – 19 mai 2018 pe platforma oficială a Festivalului, urmând ca, în funcție de reacția publicului, să aibă șansa de a fi proiectat alături de alte pelicule de succes.

“Este un moment extrem de important pentru cariera mea viitoare şi sper că el îmi va deschide uşile pentru a continua la un nivel din ce în ce mai ridicat. Încă nu sunt regizor și mai am foarte multe de învățat. “bloc 5” este un scurtmetraj axat pe 3 momente din viața aceluiași personaj: copilăria, adolescența și maturitatea, scurtmetraj pe care l-am realizat pentru examenul de licență, pornind de la o idee născută în  urma discuţiilor cu profesorul coordonator al lucrării, care m-a sfătuit să preiau din experiența personală“, afirmă Ioana Băilă.


Absolventă a Facultății de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai, Ioana Băilă este, în prezent, masterand în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter