Actualitate

Consultaţii şi investigaţii medicale gratuite în satul Răchiţele. Printre pacienţi, MAMA lui EMIL BOC

Peste 100 de locuitori ai satului Răchiţele, judeţul Cluj, sunt consultaţi şi investigaţi medical gratuit, sâmbătă, de o echipă de medici şi studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre pacienţi fiind şi mama primarului Emil Boc.

Coordonatorul „Caravanei cu Medici” Cluj-Napoca, Răzvan Tirpe, medic rezident radiologie şi imagistică medicală, iniţiatorul acţiunii, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că aceste consultaţii se derulează în şcoala din Răchiţele, unde autorităţile au pus la dispoziţie 12 paturi.

O echipă de 36 de studenţi de la UMF Cluj-Napoca, medici specialişti şi medici primari, acordă timp de o zi consultaţii şi investigaţii medicale gratuite locuitorilor satului Răchiţele, în cadrul Caravanei cu Medici, pe patru specialităţi şi anume cardiologie, gastroenterologie, radiologie şi ginecologie. Încercăm să depistăm persoanele din zonele de munte, mai izolate, cu acces redus la servicii medicale, care au probleme de sănătate şi, ulterior, dacă le diagnosticăm cu ceva boli, să îi şi urmărim în continuare şi să îi ajutăm să se interneze în spital. În cadrul acţiunii efectuăm examene ecografice, EKG-uri, consultaţii de medicină internă, cardiologie, neurologie. Consultaţiile şi investigaţiile gratuite au loc în şcoala din Răchiţele unde, cu ajutorul autorităţilor locale, au fost instalate 12 paturi”, a spus Tirpe.


Potrivit acestuia, Caravana cu Medici a fost solicitată de autorităţile locale să îi ajute pe sătenii din Răchiţele, iar în urmă cu două săptămâni a fost realizată în sat o acţiune de recoltare de sânge pentru analize, la care au răspuns 120 de săteni, care sâmbătă au intrat în programul de consultaţii.

Răzvan Tirpe a subliniat că pacienţii consultaţi sâmbătă au vârste cuprinse între 18 şi 85 de ani, printre aceştia figurând şi mama primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, care locuieşte în Răchiţele.


„Dânsa a venit anterior şi la partea de analize medicale”, a precizat coordonatorul Caravanei cu Medici Cluj-Napoca.

Asociaţia “Caravana cu Medici” a fost fondată în 2014 de 5 medici rezidenţi care au remarcat absenţa serviciilor medicale de bază în mediul rural, lipsa de educaţie medicală şi mentalitatea nepreventivă a românilor şi au decis să găsească soluţii pentru aceste probleme.

Ultimele Stiri
abonare newsletter