Actualitate

Amenajarea unei zone de agrement în cartierul Între Lacuri stârneşte nemulţumirea clujenilor. “Nu avem nevoie de spaţiu verde”

Zeci de clujeni care locuiesc în cartierul Între Lacuri şi-au arătat nemulţumirea faţă de proiectul primăriei de amenajare a unei zone de agrement de teamă că li se vor demola garajele. Alţii au mers şi mai departe şi au transmis municipalităţii că nu au nevoie de spaţiu verde.

Primăria are în gând să amenajeze o zonă de agrement, o zonă de recreere, în cartierul Între Lacuri pentru care, potrivit proiectului de buget pe acest an, a alocat deja suma de 300.000 de lei, costul proiectului ridicându-se la 4,2 milioane lei.

În şedinţa de Consiliu Local de săptămâna viitoare pe ordinea de zi se află un proiect privind aprobarea planului urbanistic de detaliu “amenajare zonă de recreere cartier Între Lacuri”.


Potrivit municipalităţii, niciun cetăţean care locuieşte în zonă nu a participat la dezbaterea publică, după ce în prealabil locatarii au fost anunţaţi de şedinţa Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism şi li s-au trimis notificări.

“Obiectul PUD-ului este terenul în suprafaţă de 9450 mp aflat în proprietatea municipiului Cluj-Napoca. Conform PUG, terenul este încadrat în zonă verde-grădini şi parcuri publice – teritoriu cu o suprafaţă de aproximativ 5 hectare. La nivel de studiu s-a făcut o analiză a întregii zone verzi cu o propunere de restructurare. Amenajrea întregii zone verzi se va realiza etapizat, într-o primă fază urmărindu-se realizarea unui parc pe terenul în suprafaţă de 9450 mp, delimitat de strada Oltului în partea de sud, strada Mureşului şi incinta Fujikura în partea de vest şi strada Nirajului la nord şi parcelele cu fond construit în partea de est. Prevederile PUD propuse amenajări pentru sport, mişcare, joacă, recreere, sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi biciclete, accesul la zona verde se realizează din reţeaua stradală existentă iar în ceea ce priveşte staţionarea autovehiculelor se menţin locurile de parcare existente din zona intrării în parc, cu acces din strada Nirajului”, se arată în proiectul de hotărâre.


Potrivit documentului citat, restul zonei verzi se va amenaja în viitor în baza unui studiu de specialitate.

Zeci de cetăţeni care locuiesc în zonă au trimis adrese către primărie arătându-se împotriva demolării garajelor .


“Suntem împotriva demolării garajelor construite legal deoarece în proiectul dumnevoastră există 154 de garaje şi 42 de parcări la sol”, „Suntem împotriva demolării garajelor deoarece se vor face mai puţine parcări la sol. Sau sunt doar pentru a satisface interesele unor dezvoltatori imobiliari?”, „Nu avem nevoie de suprafaţă verde şi de arbori pentru că sunt deja”, „Nu avem nevoie de spaţiu verde, avem destule” sau „Doresc să nu se demoleze garajul, în caz contrar să mi se asigure parcare de către primărie” sunt doar câteva dintre nemulţumirile clujenilor.

Primăria Cluj-Napoca susţine că demolarea garajelor existente adiacente străzii Mureşului şi Nirajului “amplasate conform PUG 2014 în zonă verde” şi înlocuirea acestora cu parcări amenjate la sol nu fac obiectul PUD-ului.

Ultimele Stiri
abonare newsletter