Actualitate

Azi începe MOX, unul dintre cele mai așteptate festivaluri ale verii!

Aer liber, muzică bună, prieteni, nopți petrecute sub cerul înstelat, toate se pot găsi în cadrul unuia dintre cele mai așteptate festivaluri din județul Cluj. MOX (Music Outdoor Experience) îi așteaptă pe participanți cu „porțile” deschise în perioada 12-15 iulie, pentru 4 zile și 3 nopți de distracție la Valea Drăganului.

Music Outdoor Experience sau MOX este primul eveniment cu obiectiv turistic din România care îmbină o excursie de relaxare cu cortul la munte cu un festival de muzică și care odată la 3-4 ani își schimbă locația pentru a promova diferite zone montane din județul Cluj.

În ultimii doi ani, festivalul a avut loc la Valea Drăganului, o zonă montană, înconjurată de verdeață, unde relaxarea este la ordinea zilei. Anul acesta, MOX se desfășoară tot la Valea Drăganului, însă într-o altă locație, chiar la Coada Lacului.


Evenimentul este descris de către organizatori ca o excursie cu cortul la munte cu peste 2.000 de prieteni, promovând natura, aerul curat, socializarea, relațiile, mișcarea, creativitatea, relaxarea și deconectarea de urban.

„Noi privim MOX-ul ca o excursie la munte cu cortul cu peste 2.000 de prieteni. Poate pare exagerat 2.000 de prieteni, dar nu e. Cei care vin aici înțeleg perfect la ce ne referim. Participanții sunt foarte prietenoși și deschiși să cunoască lume nouă, să își facă prieteni noi, să stea la povești noaptea la focul de tabără, să împartă o pâine cu slănină picurată, să danseze în pădure, să își creeze amintiri noi și să se bucure de fiecare moment”, a explicat Marius Bugeac, organizator MOX.


 Line-up-ul Music Outdoor Experience este unul bogat anul acesta, cu genuri muzicale care variază de la hip-hop, soul, funky, jazzy, la house, french house, oriental house, vocal house, disco, nu-disco, la drum and bass și liquid drum and bass, muzică electronică, artiști live, dub, reggae și altele. Pe cele două scene vor urca 55 de artiști în cele 4 zile și 3 nopți ale evenimentului printre care se numără: General Levy, Golan, Erb N Dub, MC Mota, The Model, Just2 (Burn Residency Winner), Dj Snow, Liar, ZO, Akos, o parte din echipa Made from Scratch (Dj Wicked, DEX, Indjstione, Jaheyo), Musai Soundwork, Swarms and the sun și mulți alții.

Evenimentul iese din tiparul clasic al festivalurilor, promovându-se mai mult prin ceea ce se întâmplă la fața locului, muzica fiind doar 1/3 din motivul pentru care mergi la MOX. Ediția aceasta participanții își vor putea petrece timpul la Atelierele de Graffiti, Pictură (V-Light, Mandala Tales), Atelierul de confecționa măști tradiționale (Zestrea), Atelierul de tatuaje cu hena, împletit codițe, pictat traiste, jocurile copilăriei (Impact & Iia Urbană), va exista un Big Swing între brazi (pentru cei dornici de adrenalină), Atelierul de parkour (Primitive), sesiune de Yoga dimineața, își vor putea confecționa propriile portofele din piele în pădure (Bruiaj.Arts), activitățile pregătite de Beard Brothers, noaptea se vor putea bucura de cinematograful în aer liber (Cinemobilul), de un Big Swing la 10 m înălțime și de spectacole de Jonglerii cu foc (cercetașii). De asemenea vor fi 3 zone pentru foc de tabără, o zonă mică, una mijlocie și una mare. Festivalul a crescut de la câteva corturi, la o pădure plină, anul trecut fiind prezenți 6.500 de participanți.


Music Outdoor Experience va avea loc în perioada 12 – 15 iulie 2018 la Coada Lacului de la Valea Drăganului, județul Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter