Actualitate

Cluj-Florești, drumul morții. Sute de accidente au loc pe drumul care leagă Clujul de Florești

Mii de oameni își pun zilnic viața în pericol de câte ori se urcă la volan, mai ales dacă circulă des pe ruta Cluj-Florești.

Orele petrecute în trafic, nervii, oboseala, pierderea răbdării duc de multe ori la accidente grave, iar alcoolul este cel mai bun catalizator de cele mai multe ori.

Zeci de accidente în Florești


În luna februarie a anului trecut, un tânăr de 19 ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autoturismul de DN1 E60 prin comuna Florești, întreptându-se spre Cluj-Napoca, a ignorat culoarea roșie a semaforului. Astfel, a surprins și accidentat un bărbat, de 39 de ani, din Florești, care, în calitate de pieton, s-ar fi angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni semnalizată și marcată corespunzător. Pietonul a decedat.

La sfârșitul anului trecut, pe DN1 E60, a avut loc un accident în care au fost implicate cinci autoturisme. Autoturismul care circula spre Florești, pe banda a doua, a frânat pentru a evita un pieton care fugea pe trecere deși era culoarea roșie. În carambolul care a urmat au fost implicate 5 autoturisme. Două persoane au fost rănite.


În luna ianuarie a acestui an, o mașină a intrat într-o stație de autobuz, după ce șoferul ar fi încercat să întoarcă pe mijlocul străzii și a fost lovit de o altă mașina, una dintre mașini a intrat în oamenii care așteptau autobuzul. În urma tragicului accident s-au înregistrat două victime, mamă și copilul de circa 14 ani. Femeia a rămas în urma accidentului fără un picior.

În urmă cu doar o lună, o femeie în vârstă de 84 de ani din Florești s-ar fi angajat în traversarea străzii, în zona unei treceri de pietoni. În acel moment a fost acroșată de un autoturism concurs de un tânăr de 22 de ani. Accidentul s-a soldat cu rănirea femeii.


Desigur, acestea sunt doar câteva exemple, fiindcă, în anul 2017, pe raza comunei Florești au avut loc 64 de accidente, dintre care 18 au fost grave, iar restul ușoare.

„Principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere în Floreşti au fost: neacordare prioritate vehicule, nerespectarea distanţei între vehicule şi indisciplină pietoni”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.


În primele șase luni ale acestui an, pe raza comunei au avut loc 36 de accidente, dintre care 8 accidente rutiere grave.

„Principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere în această perioadă au fost: nerespectarea distanţei între vehicule, indisciplină pietoni, neacordare prioritate vehicule”, au declarat reprezentanții IPJ.


Șoferii își fac griji pentru viața lor

Ținând cont de faptul că nu există limitatoare de viteză pe DN1 în zona Florești, mulți profită și apasă prea tare pedala de accelerație, până la limita inconștienței. Din acest motiv, mulți șoferi își fac griji pentru siguranța lor.

„Se circulă cu viteze excesive, cu depășiri neregulamentare, fără semnalizare, mașini oprite peste tot, vorbit la telefon etc. Efectiv ți-e frică să mai ieși pe drum că nu știi când intră cineva în tine. Eu sunt un cetățean care circulă în fiecare zi în Cluj și Florești cu mașina. Când vezi că vine unul cu o viteză ca și pe autostradă, îți vine să nu mai ieși din casă. Fără radare în oraș, polițiștii abia dacă îi vezi o dată, de două ori pe lună, oamenii se urcă băuți la volan, fiindcă oricum nu îi oprește nimeni”, a transmis un floreștean.

Floreștenii fac sesizări

DN1 nu este singura zonă cu probleme în ceea ce privește traficul. Și pe străzile laterale sunt probleme, iar floreștenii fac sesizări, în speranța că se vor lua măsuri. Acesta este și cazul intersecției străzilor Sub Cetate și Cetății, unde vizibilitatea este redusă, iar șoferii nu pot să se asigure în partea stângă.

„Le-am trimis sesizate. Nu am așteptări mari, dar să nu spună că nu au fost anunțați legal. Presimt niște accidente acolo în curând”, a spus Iulia, o floreșteancă.

Etichete: cluj floresti
Ultimele Stiri
abonare newsletter