Actualitate

Şeful galeriei Universităţii Cluj, atacat a doua oară cu un cuţit într-un bar

Un bar din Cluj-Napoca, de pe strada Dâmboviței, a devenit locul unei scene foarte sângeroase. La finalul conflictului, locul arată ca un abator.

Din primele informatii, scena a avut loc în fața barului ”Seven”, din cartierul clujean Mărăști. Victima este Rareș Ruha, șeful unei galerii a echipei de fotbal Universitatea Cluj. De altfel, în zonă locuiesc foarte mulți suporteri ai Universității Cluj.

Martorii povestesc că Rareș Ruha a fost atacat cu cuțitele, din senin, de către alți patru tineri, scrie evz.ro. Cel care a condus operațiunea este Lucian Lucaci (foto), un tânăr de o violență extremă. După ce a fost lovit cu cuțitul de către Lucaci, victima a căzut la pământ și a suferit o puternică hemoragie. Cei patru atacatori au reușit în prima fază să fugă, după care, în scurt timp au fost prinși de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Cluj-Napoca.


Duși la audieri, Lucian Lucaci a luat totul pe el și le-a spus polițiștilor că el a fost cel care a dat cu cuțitul și că ceilați trei nu au nicio vină. Lucian Lucaci a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie propus la arestare pentru comiterea de infracțiuni contra vieții. În funcție de verdictul medicului legist, procurorul de caz poate să propună arestarea lui Lucaci pentru tentativă de omor.

Atacat a doua oară în șapte zile


Conflictul de vineri seara are la bază un alt conflict, care a avut loc acum o săptămână, într-un alt local din zonă. Polițiștii susțin că Rareș Ruha a fost înjunghiat, în mână, acum o săptămână, de un alt tânăr care se vrea interlop, Cosmin Pinu. Incidentul a avut loc în barul ”Come”, și totul a pornit de la o dedicație făcută de Pinu, ”pentru toți bulangii”.

Supărat de expresie, Ruha i-a cerut omului de ordine să intervină, pentru a nu ieși conflicte. Enervat, Pinu, mare cuțitar, alături de un alt prieten, Luca Miclăuș, au decis să îi ceară socoteală lui Ruha. În timpul discuțiilor, pe la spate, Pinu l-a lovit cu un cuțit în mână. ”Dacă vrea, să semneze pe proprie răspundere că intră cu mine într-un ring şi să ne lase împreună cinci minute şi aşa vedem, dar nu să lovească cu cuţitul pe la spate. ÎIntotdeauna eu mi-am rezolvat problemele singur, nu am apelat la nimeni, nici la polţtie, însă aşa ceva este inacceptabil”, a declarat Rareș Ruha, pentru un ziar local. Împotriva lui Pinu, judecătorii au dispus emiterea unui mandat de arestare pe 30 de zile, în timp ce amicul lui este dat dispărut.


Poliția Cluj a transmis că nu va mai tolera niciun fel de acte de violență în barurile de cartier și că, potrivit legii, dacă astfel de incidente grave vor mai avea loc, va cere judecătorilor închiderea acestor cluburi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter