Actualitate

Troleibuzele și autobuzele mov vin cu un preț. CTP Cluj-Napoca SCUMPEȘTE BILETELE. Cât va costa o călătorie de la 1 octombrie

Se scumpesc biletele și abonamentele pe mijloacele de transport în comun. Măsura intră în vigoare de la 1 octombrie.

Consilierii locali vor aproba în ședința din 1 august noile tarife practicate de CTP Cluj-Napoca, după ce actualele prețuri sunt în vigoare din 2013.

“Din memoriul tehnico-economic întocmit de către prestatorul serviciului public de transport local reiese o creștere totală cu 15,60% a cheltuielilor aferente perioadei aprilie 2013-mai 2018. Creșterea cheltuielilor de personal este în strânsă legătură cu nivelul salariului minim brut pe țară care la nivelul anului 2013 era de 750 de lei/lună, astăzi acesta fiind de 1900 lei/lună. Ca urmare a contractării la finalul anului 2016 a unui credit de investiții de 90 milioane lei din care s-au achizițioanat 75 de autobuze Mercedes din care 15 au fost puse deja în circulație, urmând ca restul de 60 să fie puse în circulație începând cu luna noiembrie (30 de bucăți), respectiv decembrie (30 de bucăți), aceste categorii de cheltuieli au înregistrat creșteri semnificative ajungând la 833.000 lei în 2018, 5,6 milioane lei în perioada 2019-2032 și 4,7 milioane lei în perioada 2033 pentru ceea ce înseamnă cheltuieli cu amortizarea acestora, respectiv la 480.000 lei în 2018, 2,8 milioane lei în 2019, 3,1 milioane lei în 2020 pentru ceea ce înseamnă cheltuieli cu dobânda la acest credit”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.


Potrivit Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, “majorările de tarife sunt diferite procentual în funcție de tipul de titlu tarifar avându-se în vedere o reducere a creșterii pe măsură ce titlul tarifar este mai complex astfel încât clienții să fie atrași de la categoria de clienți ocazionali (bilete) la clienți fideli (abonamente), iar la cei cu abonamente pe măsură ce tipul de abonament este mai complex, costul pe o călătorie să scadă, urmărindu-se astfel o creștere a mobilității urbane prin atragerea de noi clienți, prin fidelizarea celor existenți și prin oferirea unot titluri tarifare cât mai atractive”.

Noile prețuri


Bilete

Bilet o călătorie – 2,5 lei
Bilet două călătorii – 5 lei
Bilet transport noapte – 4 lei
Bilet urban 30 minute – 2,5 lei
Bilet urban 60 minute – 5 lei


Abonamente

Abonamente zilnice pentru o zi toate liniile – 14 lei
Abonamente zilnice pentru trei zile toate liniile – 23 lei
Abonamente lunare o linie – 70 lei
Abonamente lunare două linii – 95 lei
Abonamente lunare toate liniile nominalizat – 138 lei
Abonamente lunare toate liniile nenominalizat – 168 lei
Abonamente săptămânale o linie – 20 lei
Abonamente săptămânale două linii – 32 lei
Abonamente săptămânale toate liniile – 45 lei
Abonamente pentru studenți (taxă) reduse pe bază de card, maxim două linii – 70 lei


Noile prețuri intră în vigoare la 1 octombrie.

În prezent, un bilet de călătorie costă 2 lei, două călătorii – 4 lei, bilet transport de noapte – 3 lei, un abonament lunar pe o linie – 60 lei, pe două linii – 84 de lei, iar un abonament lunar pe toate liniile nenominalizat – 155 lei.


CITEȘTE ȘI

Crește factura la căldură. Regia Autonomă de Termoficare Cluj cere majorarea prețurilor

Ultimele Stiri
abonare newsletter