Actualitate

IPS Andrei Andreicuț va sluji la Mănăstirea Nicula cu ocazia sărbătorii „Adormirii Maicii Domnului”

Pe măsură ce se apropie una dintre cele mai importante sărbători ale ortodoxiei române, „Adormirea Maicii Domnului”, în cadrul Hramului Mănăstirii Nicula au loc numeroase slujbe, la care va sluji și IPS Andrei Andreicuț.

Luni, 13 august, de la primele ore ale dimineții se oficializează slujba Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Ceasurile III și VI, după care, seara, de la ora 18.00 Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur Ceasul XI, Vecernia și Acatistul Maicii Domnului. De la ora 21 are loc Miezonoptica, Utrenie și Ceasul I.

Marți, 14 august, credincioșii pot merge la Mănăstirea Nicula de la ora 07.00, pentru a participa la Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Ceasurile III și Vi, urmat de Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, apoi de la ora 12.00 urmează Taina Sfântului Maslu.


La aceeași oră va sosi soborul de arhierei la Gherla pentru pelerinajul spre Mănăstire, urmând ca apoi să plece împreună cu preoții și pelerinii spre Mănăstirea Nicula.

De la ora 14.00 va avea loc Taina Sfântului Maslu, urmând ca de la ora 18.00 să aibă loc Vecernia cu Litie, unde va sluji IPJ Andrei Andreicuț în sobor de arhierei, preoți și diaconi.


Credincioșii prezenți la slujbă vor putea apoi să se roage la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, urmând ca apoi să aibă loc Utrenia și Prohodul Maicii Domnului, începând cu ora 22.00, urmată de înconjurul bisericii cu Icoana (în jurul orei 02.00). Noaptea se va încheia cu Molitfele Sfântului Vasile cel Mare.

În 15 august, de „Adormirea Maicii Domnului”, Sfânta Liturghie va începe de la ora 05.00, urmată apoi de Acatistul Adormirii Maicii Domnului.


IPS Andrei Andreicuț va fi iar prezent pentru a oficializa, începând cu ora 09.00, Sfânta Liturghie Arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconi, după care va susține și o predică.

Alături de Mitropolitul Andrei, în sobor vor fi doi episcopi din Siria: Qais, episcop de Erzurum și Nicholas, Episcop de Hamma.

Ultimele Stiri
abonare newsletter