Actualitate

Restricții de circulație pe drumuri naționale și autostrăzi

Cei care doresc să se pornească la drum lung în acest weekend prelungit trebuie să aibă grijă că se impun anumite restricții de circulație pe unele drumuri și autostrăzi din țară.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române marţi, 14 august, între orele 16.00 – 22.00 şi miercuri, 15 august, între orele 06.00 – 22.00, în zilele de Adormirea Maicii Domnului şi ziua anterioară, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, respectiv 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă pe mai multe drumuri din ţară.

Astfel, vor fi restricţii pe Autostrada A2 Bucureşti (intersecţie cu Centura Bucureşti) – Fundulea - Lehliu (intersecţie cu DN3) - Feteşti (intersecţie cu DN3B) - Cernavodă (intersecţie cu DN3) - Murfatlar (intersecţie cu DN3) – pe ambele sensuri. Restricţia se aplică pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.


Pe DN7 Piteşti, de la ieşirea din municipiu - Râmnicu Vâlcea - Veştem (intersecţie cu DN1) – pe ambele sensuri se va circula cu restricţii de tonaj pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone

De asemenea, pe DN39 Agigea (intersecţie cu DN 39A) - Mangalia (intrare municipiu) – pe ambele sensuri se se aplică restricţii pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.


Totodată marţi, până la ora 17.30, din cauza lucrărilor de colectare a nisipului din zona mediană, este restricţionată circulaţia autovehiculelor pe a doua bandă, la kilometrul 70 al Autostrăzii A1 pe sensul Bucureşti către Piteşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter