Actualitate

Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi la Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula

Zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi să se roage la Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, care va fi scoasă, marţi seara, din biserică, şi prezentată pelerinilor de Sfânta Maria Mare.

Potrivit Mediafax, zeci de mii de credincioşi sunt aşteptaţi să se roage la Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, care va fi scoasă, marţi seară, din biserică, şi prezentată pelerinilor de Sfânta Maria Mare.

Reprezentanţii Mitropoliei Clujului au declarat, marţi, că vor fi pregătite pentru pelerini peste 15.000 de sarmale care vor împărţite, miercuri, după oficierea slujbei de Liturghie.


„Zeci de mii de pelerini din întreaga ţară sunt aşteptaţi marţi şi miercuri la Mănăstirea Nicula, de sărbătoarea Sfintei Maria, să se roage la Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Marţi seară, în jurul orei 21.30 se va scoate din biserică Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, vor fi oficiate Utrenia şi Prohodul Maicii Domnului după care, în jurul orei 2, va avea loc înconjurul bisericii cu icoana. Miercuri, începând cu ora 9, este programată Sfânta Liturghie arhierească şi predica mitropolitului Clujului, IPS Andrei Andreicuţ. Alături de mitropolitul Andrei, în sobor vor fi doi episcopi din Siria, Qais, episcop de Erzurum, şi Nicholas, episcop de Hamma. Călugării mănăstirii vor pregăti pentru pelerini peste 15.000 de sarmale dar şi felii de cozonac”, au spus sursele citate, informează Mediafax.

În cursul zilei de marţi, sute de credincioşi ortodocşi şi greco-catolici vor pleca în două procesiuni separate, pe jos, din municipiul Gherla spre Nicula, pe o distanţă de peste 7 kilometri.

Ultimele Stiri
abonare newsletter