Actualitate

Revoltător. Topîrceanu, MASACRAT într-un manual școlar! Cine își bate joc de copiii noștri?

O poezie clasică a poetului George Topârceanu a fost modificată de autorii unui manual de limba română pentru clasa a doua.

Poezia „Balada unui greier mic”, scrisă de George Topîrceanu, care a fost predată la zeci de generații, a fost modificată într-un manual. Cu toate că multe persoane s-au arătat revoltate pe rețelele de socializare de aceste modificări, specialiștii spun că programa școlară tinde să ajute copilul să comunice mai mult decât să învețe literatură.

„Depinde din ce perspectivă vrei să o privești. Există părți bune și părți mai puțin bune. Trebuie să ne gândim că avem de-a face cu un manual de clasa a doua și să avem în vedere faptul că noua programă școlară tinde să îndepărteze foarte mult literatura, făcând loc comunicării, studiul limbii și al comunicării în tot ceea ce înseamnă viață socială. Până la urmă noi ajungem să îi învățăm pe copii cum să comunice. George Topîrceanu este un clasic până la urmă. Faptul că un autor de manuale adaptează un text poetic, este o metodă de a-l face mai ușor de înțeles pentru copil, pentru nivelul lui de înțelegere și pentru vocabularul pe care îl are. Ca și autor de manual, adaptatea unui text clasic, greoi pentru generația actuală, este de bun augur. Cu obligația ca dascălul să reia textul original în momentul în care copilul va putea să îl înțeleagă. Cei de la minister au îndepărtat foarte mult din programă literatura, mergând pe un model de programă a școlilor nordice. Noi nu putem să spunem dacă este bine sau rău. Din punctul de vedere al unui profesor de literatură este foarte rău. Din punct de vedere social, nu știm. Vom vedea peste 15, 20 de ani, când vor termina aceste generații școala”, a spus Raluca Vlaicu, profesoară de limba și literatura română.

abonare newsletter