Actualitate
Jumătate dintre români se declară membri ai unei FAMILII TRADIȚIONALE
Peste o treime dintre români (38%) susţin că sunt membrii unei familii moderne, în care copiii au acces sporit la tehnologie, iar opiniile lor sunt considerate importante, reiese dintr-un studiu de specialitate realizat online şi dat publicităţii marţi.
sursă foto: https://episcopiahusilor.roÎn acelaşi timp, mai mult de jumătate (56%) dintre români declară că fac parte dintr-o familie tradiţională, iar pentru 63% dintre aceştia familia modernă rămâne aspiraţională, procentul fiind constant faţă de 2017.
Cercetarea iSense Solutions arată faptul că românii văd familia modernă ca pe una în care copiii au acces sporit la tehnologie (83% versus 35% în familiile tradiţionale), opiniile lor sunt considerate importante (86% versus 46% în familiile tradiţionale), iar cheltuielile pentru educaţie sunt mai mari (52%) faţă de o familie tradiţională (45%).
De asemenea, părinţii dintr-o familie modernă investesc în educaţia lor privind rolul de părinte (86% versus 45%), îşi supraveghează mai atent copiii (78% versus 38%) şi, mai târziu, îşi încurajează copiii să îşi aleagă singuri cariera (90% versus 48%).
În plus, cei chestionaţi au menţionat că într-o familie modernă membrii îşi exprimă părerile, chiar dacă nu sunt de acord unii cu alţii (87% versus 48%), au loc discuţii cu copiii pe teme sensibile, cum ar fi naşterea, moartea, separarea (85% versus 53%), iar membrii familiei apelează la psiholog sau psihoterapeut fără teama de a fi stigmatizaţi (80% versus 23%).
Totodată, rolurile într-o familie modernă sunt împărţite în mod egal şi nu ţin cont de gen (80% versus 57% în familiile tradiţionale).
"Într-o familie modernă este mai comun ca membrii să locuiască într-o casă închiriată (17% versus 8%) şi să nu fie căsătoriţi (48% dintre cei din familiile moderne nu sunt căsătoriţi, comparativ cu 33% în familiile tradiţionale). Prietenii au un rol însemnat în familiile moderne, 63% din membrii unei familii moderne considerând că prietenii sunt parte din familie, versus 46% în familiile tradiţionale. Pe de altă parte, în familiile tradiţionale, bunicii joacă un rol mai important: copiii sunt crescuţi pe baza sfaturilor bunicilor (84% în familiile tradiţionale versus 40% în familiile moderne), există o relaţie mai apropiată cu familia extinsă (88% tradiţional versus 51% modern), iar situaţiile în care copiii sunt crescuţi de bunici sunt mai frecvente (73% în familiile care se percep ca fiind tradiţionale versus 49% în familiile moderne)", se notează în concluziile studiului.
Potrivit sursei citate, există percepţia că media veniturilor într-o familie modernă este mai ridicată decât într-o familie modernă, în sensul că 77% dintre familiile moderne sunt asociate cu o medie mai mare a veniturilor pe gospodărie faţă de 52% dintre familiile tradiţionale. Cu toate acestea, ideea nu se verifică în realitate, media veniturilor familiilor din mediul urban fiind similară, respectiv 4.939 lei în cazul familiei moderne şi 4.918 lei în cazul celei tradiţionale.
În ceea ce priveşte investiţiile pe care le fac familiile tradiţionale în comparaţie cu cele moderne, studiul iSense arată că marea majoritate a resurselor financiare merge către articole de îmbrăcăminte (74% în familiile moderne, respectiv 66% în cele tradiţionale), produse IT şi electronice (66% vs 60%), în călătorii (65% vs 57%), educaţia copiilor (38% vs 31%), artă şi cultură (45% vs 39%) şi sport (28% vs 17%).
Nu în ultimul rând, prezenţa cuplurilor de acelaşi sex este un subiect ce polarizează atunci când apare în comunicarea de brand. Astfel, peste jumătate (52%) dintre cei ce aparţin unei familii tradiţionale nu ar cumpăra brandul respectiv, faţă de 28% în cazul familiilor moderne. În acelaşi timp, 16% dintre cei ce aparţin familiilor moderne au declarat că ar fi mai înclinaţi să cumpere brandul respectiv, în comparaţie cu 6% dintre cei din familiile tradiţionale, iar 56% dintre cei din familiile moderne, respectiv 42% dintre cei din familiile tradiţionale sunt indiferenţi în faţa acestui subiect.
Studiul iSense Solutions a fost realizat online pe un eşantion de 501 de respondenţi din mediul urban. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani din mediul urban din România, gradul de eroare fiind de +/-4.38%, la un nivel de încredere de 95%.