Actualitate

Echipament prin care se obţine apă potabilă din bălţi, realizat de cercetători clujeni

O echipă de cercetători clujeni a realizat un echipament mobil prin care apa reziduală este purificată, putându-se obţine apă potabilă din bălţi sau fântâni colmatate după inundaţii.

Călin Tomoiag, membru al echipei de cercetători clujeni, a declarat, joi, că noul echipament este compact, nu are dimensiuni foarte mari, nu are consumabile costisitoare, dedurizează apa, elimină manganul şi fierul, reduce nitraţii şi nitriţii, dar şi bacteriile.

”Am depus anul trecut trei proiecte cu sume cuprinse între 37.000 de euro şi 60.000 de euro, în cadrul cărora am dezvoltat un echipament românesc pentru tratarea şi purificarea avansată a apei. Acesta poate fi folosit în mici fermele de animale, în gospodăriile populaţiei din mediul rural, unde apa din fântâni conţine nitriţi care sunt cancerigeni, dar şi de către ISU în zonele în care au avut loc calamităţi naturale, inundaţii, unde fântânile sunt colmatate, nu mai există surse de apă, astfel că se poate trata apa din bălţi şi se oferă apă potabilă. Echipamentul este mobil, compact, având dimensiuni de 1,50x 1,2x 0,80 m, nu are consumabile costisitoare, dedurizează apa, elimină manganul şi fierul, reduce nitraţii, nitriţii dar şi bacteriile obţinând, în final, o apă potabilă, de puritate ridicată”, a spus Tomoiag.


Potrivit acestuia, echipamentul poate fi transportat în diverse zone unde situaţia o impune şi păstrează parametrii de ieşire indiferent de calitatea apei de intrare, debit sau presiune.

”Funcţionează în regim automat, softul este scris de noi, electronica este făcută de noi, are o capacitate de 800 de litri pe oră, dar putem să ajungem şi la 2.000 de litri pe oră. Un astfel de echipament încercăm să îl producem la un preţ de sub 2.000 de euro şi avem capacitatea de a realiza două-trei asfel de echipamente pe lună”, a explicat cercetătorul clujean.


În cadrul proiectelor este testată şi eficienţa unui polimer, brevetat de parteneri italieni, care dezinfectează apa având efect asemănător clorului dar care se dezintegrează complet în apă şi nu lasă urme nocive, o purifică după care dispare.

”Ne preocupă şi recuperarea apei provenită din dejecţii de la fermele de vaci şi reutilizarea ei pentru spălat grajdurile. De asemenea, o altă temă se referă la bălegarul rezultat de la ferme de animale care este colectat şi folosit ca îngrăşământ natural, fiind bogat în nutrienţi, dar şi de contaminanţi biologici, cum sunt E-coli, salmonela, viermi intestinali, giardia. Dacă noi reuşim să demonstrăm că polimerul este eficient în dezinfecţia apei, ne putem gândi la o dozare suplimentară astfel încât să dezinfectăm şi gunoiul de grajd, care să se întoarcă pe câmp plin de nutrienţi dar lipsit de contaminanţii biologici”, a explicat Călin Tomoiag.


Un alt proiect al cercetătorilor clujeni se referă la reducerea poluanţilor din apa reziduală rezultată prin procesarea cărnii la un producător de mezeluri din judeţul Cluj.

Mediafax

abonare newsletter