Actualitate

Un polițist a fost AMENINȚAT, iar un jandarm a fost LOVIT într-un scandal pe strada Câmpina

Cinci persoane au ajuns la poliție după ce au început un scandal pe strada Câmpina din Cluj.

La data de 3 noiembrie, în jurul orei 23:30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că, în curtea unui restaurant de pe strada Câmpina, din Cluj-Napoca, are loc un scandal între mai multe persoane.

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție au intervenit pentru aplanarea conflictului. Întrucât la fața locului erau mai multe persoane recalcitrante, au fost solicitate în sprijin și alte echipaje de poliție.


Pentru aplanarea scandalului, s-a impus imobilizarea a 5 persoane; acestea au fost conduse la sediul unității de poliție pentru clarificarea situației.

În cadrul procedurilor de imobilizare, un polițist ar fi fost amenințat cu acte de violență de către un bărbat de 30 de ani, din Cluj-Napoca, iar un jandarm ar fi fost lovit de către un bărbat, de 24 de ani, din Cluj-Napoca.


Documentele întocmite cu privire la acest incident au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.

Etichete: bataie scandal
abonare newsletter