Actualitate

Un pompier clujean a salvat un scuterist după un accident. Ieșise dintr-o tură de 24 de ore

Un pompier clujean, care tocmai ieșise dintr-o tură de 24 de ore, în timp ce se îndrepta spre casă, a observat un scuterist care vea nevoie de ajutor.

Scuteristul s-a dezechilibrat, a căzut pe carosabil și și-a piedut cunoștința.

După serviciul de 24 de ore și în timpul în care se întorcea acasă, un pompier a fost martorul unui accident suferit de un conducător al unui scuter, care s-a dezechilibrat și a căzut, pierzându-și cunoștința.


Chiar dacă se afla pe banda opusă față de cea care pe se deplasa, pompierul a oprit autoturismul, alături de alți participanți la trafic, astfel încât să-i ofere protecție persoanei inconștiente.

Apoi s-a apropiat, a evaluat starea generală a victimei, a apelat numărul unic pentru urgențe 112 și a oferit detaliile exacte pentru intervenția operativă.


A dus și menținut persoana rănită în poziția de siguranță, până când au sosit echipajele de intervenție și s-a asigurat de vizibilitatea locului accidentului pentru ceilalți participanți la trafic.

A sprijinit acordarea primului ajutor calificat până când conducătorul scuterului a ajuns în ambulanță, moment în care deja își revenise în simțiri.


Chiar dacă după serviciu familia îl așteaptă acasă, iar problemele cotidiene nu suportă amânare, un pompier va face tot ceea ce poate pentru a ajuta semenii aflați în suferință. Este înfiripată în adâncul nostru dorința de a ajuta și de a avea mereu #curaj și #devotament”, au transmit reprezentanții ISU Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter