Actualitate

Ce facem cu Cetățuia? Crucea lui Funar înlocuită cu statuia împărătesei Sissi?

Un obiectiv vechi de câțiva ani, cel de a moderniza și reamenaja zona Cetățuii, a intrat din nou în atenția publică. Dezbaterea organizată joia trecută la Cazino pe această temă a strâns idei interesante, însă punerea lor în practică pare un vis îndepărtat pentru cetățenii urbei.

Printre subiectele discutate s-a numărat și amenajarea unui teatru de vară în "groapa" de pe Cetățuie, o idee mai veche a Primăriei, însă nematerializată până în prezent. Principalul motiv părea a fi starea juridică a terenurilor, însă s-a descoperit că Primăria Cluj-Napoca deține peste 10.000 mp de teren în zona respectivă.

Arhitectul Mihai Racu a subliniat că zona de circa un hectar din apropierea Turnului Parașutiștilor, actualmente parc de agrement pentru câini, este în vizorul autorităților pentru amenajarea acestui teatru de vară. Tot el a propus și reamenajarea bustului statuii împărătesei Elisabeta, care în acest moment se află în colecția Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, în timp ce soclul de pe versantul Cetățuii este în ruine, mâzgălit cu graffiti.


În schimb, Dan Clinci, președintele Asociației Urbannect, a adus în discuție crucea dedicată "Eroilor Neamului", montată pe vremea fostului primar Gheorghe Funar. Monumentul original a fost îndepărtat de comuniști în anii '50, cel actual fiind considerat inadecvat din punct de vedere estetic.

Numărul mare al clujenilor care au fost prezenți la eveniment semnalează interesul acestora față de zona Cetățuii, una care se "scaldă" în bălării și are puține căi de acces în acest moment. De altfel, un tânăr cu dizabilități a propus montarea unor rampe de acces pe scările principale pentru persoanele în scaun cu rotile. S-au mai propus, printre altele, refacerea unor plăcuțe în limbajul Braille pentru a ajuta persoanele nevăzătoare, demontarea gardului din jurul Turnului Parașutiștilor pentru a lărgi spațiul verde, dar și amenajarea unor locuri de parcare pe strada Drăgălina pentru a minimaliza traficul auto de pe Cetățuie. De asemenea, s-a sugerat ca o mare parte a eventualelor investiții în zonă să fie dedicate săpăturilor arheologice, obiectele istorice scoase la iveală fiind ulterior expuse.


Proiectul pentru amenajarea Cetățuii stagnează de ani buni. Singurele măsuri, în vederea reabilitării celui mai important și vizitat obiectiv din oraș, au fost făcute acum cinci ani și s-au rezumat doar la modernizarea scărilor de pe aleea principală, care odată cu trecerea timpului s-au distrus.

Raymond Füstös

Ultimele Stiri
abonare newsletter