Actualitate
Semafoare pe Gheorghe Dima în Zorilor? “Stăm 5 minute sau ne înjurăm și ne dăm în cap?”
Un clujean i-a propus primarului Emil Boc să instaleze semafoare la capetele străzii Gheorghe Dima din cartierul Zorilor pentru fluidizarea traficului.
Clujeanul, care a intrat direct la un post de radio cu primarul Emil Boc, spune că propunerea nu este originală, ci este un model implementat atât în alte orașe din România, cât și în străinătate.
„Două semafoare, la intrare, la cele două capete ale străzii. Sunt parcate mașini, apare o singură bandă, apar tot felul de ambuteiaje, tot felul de conflicte între șoferi. Este o chestie simplă, am văzut-o în Croația, în Toplița, peste tot unde sunt străzi strâmte, înguste. Două semafoare la cele două capete. Când se apropie prima mașină se face verde”, a spus acesta.
Primarul Emil Boc a replicat că măsura “va enerva lumea” pentru că strada e lungă, iar timpii de așteptare vor fi mari.
Redăm mai jos dialogul dintre primar și Dorin, clujeanul care a venit cu propunerea:
Dorin: Considerați că asta e o soluție să ne înjurăm și să ne frecăm mașinile și să nu știm cine intră primul?
Emil Boc: Noi am încercat să facem sens unic. Strada aceea e extrem de lungă și șoferilor nu le va conveni să stea la semafor când nu e trafic.
Dorin: Eu mă gândesc la o automatizare inteligentă unde cel care ajunge și e permanent roșu, îl detectează și intră.
Emil Boc: Dar ca să stea până vine celălalt, el trebuie să parcurgă distanța aia care nu o parcurge în câteva secunde. Am discutat cu oamenii de acolo, am propus sens unic, s-au revoltat.
Dorin: În mod experimental, chiar dacă sunt semafoare puse în mod provizoriu să vedem ce se întâmplă.
Emil Boc: Noi le-am propus asta și mi s-a răspuns cum să stăm noi 5 minute când nu e nicio mașină pe stradă. Oamenii au respins ideea.
Dorin: Nu stai în trafic, ai ajuns primul ți se deschide unda verde pentru că este cu senzor.
Emil Boc: Dar în capătul celălalt șoferul stă.
Dorin: Deșteptul întotdeauna trebuie să cedeze.
Emil Boc: De ce nu cedați elegant, înțelege amiabilă, să vă ocoliți frumos? Eu am propus toate soluțiile și niciuna nu a fost acceptată. Singura care a fost acceptată a fost să îi lăsăm în pace că ne dăm noi prioritate unii la alții, ne înțelegem. Nu vă mai amestecați voi Primăria. Ideea este corectă dar strada e prea lungă să se implementeze. Noi o să analizăm, dacă oamenii vor fi de acord, noi vom încerca.
Dorin: Nu intru în polemică, dar nu este ok. Este de preferat să stai 5 minute decât să-ți dai în cap și să auzi tot felul de înjurături?
Emil Boc: Eu sper că ardelenii sunt mai toleranți.
Dorin: Este domeniu public.
Emil Boc: Noi nu putem să le creăm oamenilor probleme. Nu suntem un stat în stat în care să nu ține cont de cetățeni. Oamenii trăiesc acolo, nu putem lua decizii care să le încurcă viața.
Reamintim că încă din 2013 Primaria Cluj-Napoca a decis instituirea unui sens unic de circulatie pe strada Gheorghe Dima din cartierul Zorilor.
În toată această perioadă municipalitatea nu a fost capabilă să implementeze proiectul cu toate că şoferii care circulă pe respectiva stradă întâmpină dificultăţi la deplasare din cauza maşinilor parcate pe ambele benzi de circulaţie.
Comisia de Circulaţie din Cadrul Primăriei a decis în aprilie 2013 introducerea sensului unic pe strada Gheorghe Dima de la intersecţia cu strada Observatorului până la strada Castanilor. Punerea în aplicare este tergiversată de mai bine de 5 ani deşi tot mai mulți clujeni au reclamat problema mașinilor parcate pe ambele părți ale străzii și îngustimea străzii.