Actualitate

“Moromeții 2” a fost vizionat de militarii români aflați în misiune în Afganistan

Militarii români aflați în misiune în Afganistan au sărbătorit Ziua Națională a României printr-o vizionare specială a peliculei “Moromeții 2”.

Filmul a fost vizionat pe 2 decembrie, în cadrul festivităților organizate în Afganistan cu ocazia Zilei Naționale și a Centenarului la HKIA (Hamid Karzai International Airport - Kabul), U.S. Community Center. La proiecție au fost prezenți atât militari și jandarmi români, cât și străini dislocați în HKIA.

Cornel Filer, ofițer român în teatrul de operații a declarat: “Filmul a fost primit cu entuziasm și pe lângă faptul că am recunoscut peisajele din film, ne-am adus aminte și de liniștea de la sat. (noi auzim elicoptere 24/7)”.


Producătorul filmului, Oana Giurgiu: “Ne bucurăm că am putut răspunde pozitiv la propunerea venită din partea lor și că am reușit să le oferim această reîntoarcere acasă simbolică, prin intermediul filmului”.

Filmul s-a lansat oficial pe 16 noiembrie și a adus după primele două săptămâni în cinematografele din România aproape 120.000 de spectatori, plasându-se în primele poziții din box office-ul românesc.


Cei care încă nu au avut șansa de a vedea cel mai așteptat film românesc al anului o pot face în continuare, în peste 80 de cinematografe din țară.

“Moromeții 2” continuă povestea familiei lui Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae (Iosif Paștina). Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru), tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter