Actualitate

Investiție halucinantă a Guvernului la final de an. Miile de euro se duc pe fițe cu piele de vițel

Secretariatul General al Guvernului (SGG) a achiziționat, la sfârșitul lunii trecute, 100 de agende, potrivit portalului de achiziții publice. Costul acestora, finanțat din bani publici, ridică mari semne de întrebare.

Agendele sunt personalizate, din piele naturală de vițel, au pe copertă sigla Guvernului României și au costat 750 lei. Bucata! Astfel, suma totală investită de Guvern în cele 100 de obiecte de papetărie se ridică la 75.000 lei, adică 16.000 euro. De menționat faptul că Toni Greblă, fost magistrat CCR și actualul Secretar General al Guvernului este judecat pentru corupție, conform Adevărul.

"Agenda de piele naturală - multifuncțională - personalizată. Coperta: Exterior din piele naturală regenerată de vițel nappa de culoare bordo. Pe fața copertei se va realiza cu timbru sec, în partea superioară centrat sigla Guvernului României, iar în partea inferioară «Guvernul României», conform ghidului de identitate vizuală. Interior: din căptușală material textil cu diverse forme geometrice realizate direct în țesătură", sunt semnele distinctive ale "super-agendelor".


De amintit că, tot în luna noiembrie, pe lista de achiziții a SGG s-au aflat și 72 de creme de mâini. Valoarea produselor în flacoane de 50 de ml s-a ridicat la peste 500 euro.

Ultimele Stiri
abonare newsletter