Actualitate

Ziua și bețivul la volan. A făcut praf o mașină și s-a "refugiat" într-un... bar!

Un bărbat de 41 de ani a fost reținut de polițiști după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp. Beat "rupt", acesta a fugit de la fața locului tocmai într-un local.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 3 decembrie, în jurul orei 12:50, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Dezmir, pe strada Crișeni, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care o mașină a rupt un stâlp de energie electrică.

La fața locului, s-a constatat că autoutilitara care a fost implicată în accident este avariată pe partea dreaptă, distrugând un stâlp de energie electrică. Cu toate acestea, conducătorul auto nu a fost identificat în zona adiacentă săvârșirii fapte... pentru că a fost găsit într-un bar din apropiere! Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o concentrație de 1,39 mg/l alcool în aerul expirat.


În vârstă de 41 de ani, bărbatul din Dezmir a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat acum pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal

Ultimele Stiri
abonare newsletter