Actualitate
Surprize pentru copiii care merg cu Tramvaiul lui Moş Crăciun, pus în circulaţie la Cluj
Tramvaiul lui Moş Crăciun a fost pus în circulaţie, miercuri, de Primăria Cluj-Napoca, iar copiii care se plimbă cu el primesc dulciuri în schimbul unei poezii spuse Moşului. Tramvaiul va funcţiona până în 30 decembrie.
Tramvaiul lui Moş Crăciun şi-a început călătoria, ca în fiecare iarnă, de la un capăt la altul al oraşului Cluj-Napoca, pentru a le oferi celor mai mici dintre călători ocazia de a transmite lista cu cadouri pe care şi-o doresc de sărbători.
Tramvaiul lui Moş Crăciun a fost împodobit cu steluţe luminate, brăduţi şi globuri colorate de reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca şi introdus, miercuri, în circulaţie de Primărie urmând să îi primească pe cei mici pe traseul Gară – cartier Mănăştur între orele 16 – 19 până în 30 de decembrie.
La bordul tramvaiului, unde răsună colinde şi cântece specifice iernii, Moş Crăciun împarte copiilor dulciuri iar aceştia îi pot spune o poezie sau îi pot prezenta lista de dorinţe pentru Crăciun.
Cei care urcă în tramvaiul roşu împodobit cu stele de lumină puse în ferestre, brăduţi şi globuri colorate, intră dintr-odată într-o atmosferă înveselită de cântece de sărbători, dar îl pot întâlni şi pe Moş Crăciun, care îi aşteaptă răbdător pe un scaun pe cei mici.
Câţiva copii l-au întâlnit uimiţi, miercuri, pe Moşul, deoarece nu se aşteptau să îl vadă în tramvaiul cu care merg acasă şi, îndemnaţi de părinţi sau mai îndrăzneţi, i-au şoptit la ureche ce vor să primească sub brad.
"Eu încă nu m-am gândit la lista de Crăciun, abia am trimis scrisoarea pentru Moş Nicolae. Dar pe aceea am pus-o pe pervazul ferestrei şi a doua zi n-am mai găsit-o", a spus o fetiţă, căreia moşul i-a arătat şi cum poate trimite scrisori către atelierul lui.
”I-am spus lui Moş Crăciun ce vreau să îmi pună sub brad o tabletă cu jocuri. I-am spus şi o poezie şi am primit o ciocolată”, a spus o fetiţă care s-a plimbat cu tramvaiul special.
Pentru cei care călătoresc cu tramvaiul, dar nu îl întâlnesc pe Moş, o cutie mare de scrisori a fost montată lângă una dintre uşi.
Directorul CTP Cluj-Napoca, Liviu Neag, prezent în Tramvaiul lui Moş Crăciun, a declarat că speră ca cei mici să se bucure de eveniment.
“Ca în fiecare an, în Ajun de Moş Niculae, am dat drumul Tramvaiului lui Moş Crăciun care va circula în fiecare zi între orele 16 – 19. Sperăm ca şi Moşul să fie destul de darnic cu cei mici”, a spus Neag.