Actualitate

Centură ocolitoare la Chinteni? Cum se va schimba traficul în zona metropolitană

Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a confirmat planul construcției unei centuri rutiere care se va lega de Apahida.

Noua șosea ocolitoare ar urma să parcurgă traseul Săliștea Veche – Deuș – Pădureni – Feiurdeni – Câmpenești – centura Apahidei, a anunțat Suciu. În 2000, atunci când aceasta a preluat conducerea în Chinteni, comuna avea 2.700 de locuitori. Acum, conform estimărilor, aproape 7.000 de suflete trăiesc în Chinteni, iar proiectul Cluj Innovation Park ar îngreuna și mai mult traficul în zonă.

"Legat de zona metropolitană, da, este foarte frumos, ne gândim că noi, comunele limitrofe ne asociem cu marele oraș Cluj-Napoca. Însă toată această asociere a rămas la nivelul unui proiect frumos pe hârtie. În afară de liniile de transport în comun, care deservesc unitățiile administrativ-teritoriale limitrofe Clujului, eu, ca primar al comunei, nu am derulat un alt proiect", a spus primarul comunei Chinteni.


Faptul că în viitorul apropiat se va deschide parcul IT, aglomerația va fi la ordinea zilei, motiv pentru care trebuie găsită o soluție.

"Construim foarte puternic înspre Chinteni, mă refer aici la acele proiecte finanțate din fonduri europene care vor aduce sute de IT-iști în zonă, dar pentru care nu ne gândim să creăm acele tronsoane de drum necesare deplasării. Dacă până acum Chinteniul a fost scutit de aglomerație, cred că momentul în care se va deschide acel centru se va bloca ieșirea spre strada Oașului. Noi și celelalte localități, Vultureni, Panticeu, Așchileu, toți ne vom bloca în acest sens giratoriu. Nu pot sta liniștită, constituim un ADI și vom încerca să construim o centură rapidă", a declarat Suciu.


Primărița din Chinteni visează de asemenea la conectarea noii centuri cu Autostrada Transilvania la Sânpaul, declarând că planul șoselei ocolitoare a fost deja inclus în noul plan urbanistic.

"Am demarat proiectul după discuții ample la Ministerul Transporturilor și la Ministerul Dezvoltării, cei care ne vor asigura finanțarea. Trăiesc însă cu speranța că partenerul nostru va deveni Consiliul Județean, care va găsi o soluție pentru tronsonul care lipsește și care ne va lega de autostradă la Sânpaul. Vom trece la exproprierea terenurilor necesare pentru această centură, însă, prin zona metropolitană, Primăria Cluj-Napoca, de ce nu, va trebui să găsească o altă soluție pentru centura ocolitoare a Chinteniului. Reprezentanții Consiliului Județean știu asta, de fapt această nouă centură am prevăzut-o deja în noul plan urbanistic general", susține Lucia Suciu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter