Actualitate

Peste 2.000 de sancțiuni aplicate șoferilor de către polițiștii clujeni

Timp de o săptămână, polițiștii clujeni au acționat constant pe raza județului pentru a reduce și a preveni pe cât posibil accidentele de circulație.

În urma numărului mare de accidente rutiere care au avut loc în ultima perioadă, multe dintre ele fiind cu pietoni implicați, polițiștii clujeni au început să organizeze tot mai multe acțiuni de prevenire. Astfel, timp de o săptămână, în perioada 3-9 decembrie, peste 100 de polițiști au supravegheat drumurile din județ, aplicând peste 2.000 de sancțiuni contravenționale participanților în trafic care au încălcat legea.

„Sunt acțiuni cu efective mărite, în care au fost angrenați atât polițiști rutieri, cât și de ordine publică. Au actionat zilnic, în  medie, 100 poliţişti, aceşti fiind sprijiniţi şi de politişti locali. S-au folosit aparatele Trucam de măsurat viteza, aparatele radar instalate pe autospecialele de poliție și etiloteste. S-a acţionat pe linia respectării regimului legal de viteză, a regulilor privind acordarea priorității de trecere pietonilor, precum și pentru combaterea traversărilor neregulamentare. De asemenea,  acțiunile polițiștilor s-au focusat pe depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care consumă alcool și apoi conduc pe drumurile publice, creând astfel o stare de pericol în trafic”, au transmis reprezentanții IPJ.


În perioada 3 - 9 decembrie a.c., pentru neregulile constatate, au fost aplicate peste 2.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care 640 pentru depășirea vitezei legale, 332  pentru traversări neregulamentare și 53 de sancțiuni pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Au fost reținute 154 de permise de conducere,  53 dintre acestea pentru neacordare de prioritate pietonilor, 29 pentru depășiri neregulamentare, 11 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (fapta conducătorilor auto fiind sancţionată contravenţional), 12 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (pe numele conducătorilor auto fiind întocmit dosar penal pentru conducere cu alcoolemie peste limita legală), 5 pentru refuz recoltare probe biologice. De asemenea, au fost retrase 45 de certificate de înmatriculare.


Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter