Actualitate

Cum au afectat sistemul judiciar modificările la legile justiției: "Nu mai ajung la instanțe dosare de corupție de la DNA!"

Judecătorul penalist Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a dezvăluit că, de aproape doi ani, judecătorii nu mai primesc dosare de la DNA. Motivul? "DNA nu mai are informații de la servicii!"

Fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Cristi Danileț a punctat problemele majore din justiția română, care amenință independența magistraților. Acesta susține că modificările aduse legilor Justiției riscă să afecteze pe termen lung lupta împotriva corupției.

"În anul 2017 s-a dorit amnistia și grațierea și numai ca urmare a extraordinarei reacții ale societății civile s-a renunțat în ultima clipă la acestea. În anul 2018 au fost schimbate radical legile justiției, cu toată opoziția magistraților ieșiti pentru prima dată în istorie în fața tribunalelor și cu toate criticile formulate de organismele europene. În anul 2019 se intenționează modificări extrem de importante la Codul Penal și de Procedură Penală, deși aceste coduri au intrat în vigoare acum patru ani, întrunind atunci toate exigențele și având toate aprobările.


De ce toate acestea? Eu cred că este evident: pentru a stopa marile dosare de corupție. Nu are legătură cu cetățeanul simplu, nu are legătură cu viitorul țării, nu are legătură cu unele abuzuri punctuale din partea oamenilor legii. Eu văd pur și simplu fugă de răspundere, o caracteristică – de altfel – a poporului român. Iar unii din cei ajunși la putere au o singură dorință: să oprească dosarele prin care sunt dovediți infractori ei, rudele lor, partenerii lor de afaceri. Încercări au tot fost, dar acum apar reușitele. E foarte posibil ca în curând să spunem: am avut secole de corupție, am avut un deceniu anticorupție, de acum avem luptă împotriva anticorupției", a declarat judecătorul Tribunalului Cluj într-un interviu pentru putereaacincea.ro.

Danileț spune că, în momentul de față, unele legi ale Justiției încalcă standardele internaționale, ultimul Raport MCV arătând că modificările aduse legilor afectează independența Justiției și performanțele anticorupției.


"DNA nu mai are informații de la servicii. Contactul dintre procurori și serviciile de informații este obturat ca urmare a unei decizii a CCR de acum doi ani. Polițiștilor judiciari cu care lucrează cei din DNA sau alte unități de parchet li se retrage în mod intempestiv certificatul ORNISS pentru a nu mai putea fi utilizați în dosare. Nu mai există capacitatea tehnică de a face interceptări, resursele în acest domeniu sunt reduse, nu se mai pot face traduceri în timp real ale convorbirilor purtate de persoanele străine interceptate. Nu mai are cine face filaje. Singurele dosare notabile ale DNA în ultimul an sunt cele pe fraude la fondurile europene.

Legile Justiției au fost debutul reformei, în 2004. Modificările din 2005 au asigurat aderarea României la UE. Modificările din 2018 nu aparțin unui anumit partid, ci Parlamentului, respectiv Guvernului. Ca magistrat nu mă interesează cine a propus și cine a votat, ci mă interesează rezultatul. Ei bine, acum avem niște legi ale Justiției care încalcă standardele internaționale", a declarat Cristi Danileț pentru sursa citată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter