Actualitate

29 de ani de la Revoluție. Fotografii nemaivăzute cu eroii uitați ai Clujului - FOTO

Unii au murit, alții au scăpat ca prin minune cu viață în urmă cu 29 de ani. Și unii, și alții sunt eroii cărora noi, cei vii de astăzi, le datorăm libertatea și bunăstarea unei Românii care nu mai seamănă deloc cu cea din 1989.

Este greu, poate chiar imposibil, să explici unui tânăr care nu a trăit înainte de Revoluție de ce atunci era rău, iar acum este (mai) bine. Ce însemnau cu adevărat foamea, frigul și frica. Ce îți aduce dreptul de a vorbi, de a citi, de a circula liber prin lume.

De aceea m-am bucurat când o tânără studentă la Istorie mi-a arătat niște fotografii extraordinare, despre a căror importanță a încercat să îmi vorbească. La Revoluție nu era născută, iar despre evenimentele de atunci știe poate cu puțin mai mult decât colegii ei de generație doar pentru că a avut norocul unor părinți înțelepți și citiți, care i-au vorbit și despre „cum era înainte”. Probabil de asta a înțeles de-ndată ce reprezintă fotografiile ușor îngălbenite, puțin pătate, descoperite într-o carte veche. Mi-a spus că este păcat să se piardă, că lumea va uita și că, probabil, chiar cei care se vor recunoaște în acele poze au uitat de ele. De poze, pentru că de acele zile, de durerea și emoția lor, sigur nu puteau să uite.

Pozele amintesc de categorii de eroi. Eroi vii și eroi morți. Pe primii îi vedem pe paturile spitalului, cu răni înfiorătoare. Dar, chiar și așa, ei sunt norocoșii. Pentru că s-au putut bucura de victoria Revoluției lor. Pentru ceilalți, Revoluția nu a existat. Nu au văzut-o învingând, căci viețile lor au fost curmate brusc în acele zile de decembrie 1989. Pe ei îi veți vedea în fotografiile cu șirul lung de coșciuge din curtea Institutului de Medicină Legală, urcate pe platformele camioanelor militare și apoi în gropile din ceea ce va deveni peste ani Cimitirul Eroilor.

Și pentru unii, și pentru alții e important să nu cadă în prăpastia uitării. Tinerii să-și întrebe părinții sau frații mai mari despre 1989. Profesorii să le vorbească elevilor despre tiranie și despre cei, puțini, care au avut curajul să se ridice împotriva ei. Preoții, mai ales aceia care astăzi se „lipesc” de politicieni, să predice și despre lipsirea de credință. Cu toții avem datoria să ținem vie memoria acelor vremuri. Pentru că cine își uită istoria este condamnat să o trăiască din nou.