Actualitate
Un student de la UTCN și-a UCIS tatăl după ce au BĂUT împreună
Raul Chiforescu, student în anul al doilea la Universitatea Tehnică din Cluj, a mers în vacanță acasă, la părinții săi și sâmbătă seara, după ce a băut împreună cu tatăl său vreo trei litri de vin, a pus mâna pe un cuțit și l-a înfipt în inima părintelui său
Crima a fost anunțată la poliție de mama tânărului. Oamenilor din sat nu le vine a crede ce s-a întâmplat și spun că în familia respectivă nu au fost niciodată conflicte, fiind “una de top, de gospodari”, informează Obiectiv de Suceava.
Sâmbătă, 22 decembrie, în jurul orei 23.30, Nicoleta Chiforescu, din Dorna Candrenilor, a sunat la 112 și a anunțat faptul că și-a găsit soțul mort în casă.
În momentul în care polițiștii au ajuns la domiciliul familiei Chiforescu, în comuna Dorna Candrenilor, au găsit casa răvășită și mult sânge în interiorul locuinței. Oamenii legii au desfășurat cercetări pentru a afla cum a decedat Florin Chiforescu (42 de ani) și l-au trezit din somn pe Raul Chiforescu (20 de ani), fiul Nicoletei și al defunctului.
În urma anchetei, polițiștii au aflat că tatăl și fiul au băut împreună, în acea seară, aproximativ doi-trei litri de vin. La un moment dat, între cei doi s-a iscat un scandal, care a degenerat până la o bătaie propriu-zisă. În timpul disputei, tânărul a luat un cuțit și l-a înfipt o singură dată în pieptul tatălui său, în dreptul inimii.
Raul Chiforescu a fost audiat sâmbătă noaptea de procuror, fiind reținut pentru 24 de ore. Duminică, 23 decembrie, judecătorii de la Tribunalul Suceava au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Raul Chiforescu.
Tânărul, în vârstă de 20 de ani, este student la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în anul al doilea.