Actualitate
CLUJEAN JEFUIT de grănicerii ucraineni. Stațiunea de schi Bukovel ia măsuri. Cum poți evita SĂ DAI ȘPAGĂ!
După ce presa a relatat mai multe cazuri în care polițiștii ucraineni au încercat să obțină mită de la turiștii români care schiază în Bukovel, reprezentanții stațiunii informează schiorii cum să evite aceste abuzuri.
Un turist clujean a povestit prin care a trecut un șofer la punctul de frontieră din localitatea Lazeščyna:
"Am plecat la ski în 02.01.2019 spre Bukovel, am ajuns cu bine, însă la întoarcere eu și prietenul meu, sâmbătă 05.01.2019 în jurul orelor 11:00-12:00, am fost opriți la primul punct de control după Bukovel înspre vama Sighet cu România.
Acolo ne-au cerut actele, le-am dat și apoi șoferul a fost dus înăuntru, o căsuță mică, acolo erau vreo 4 inși în uniforme, i-au pus fiolă pentru a verifica dacă a consumat alcool. I-a ieșit că a consumat alcool, deși nu era adevărat, șoferul s-a speriat, le-a zis că nu avea cum să iasă rezultatul asta pentru că el consumase o bere, cu o seară înainte, la cină.
Atât le-a trebuit să audă, au început să zică că timp de 48 ore nu trebuia să bea nici o picătură și a urmat circul. Au spus că amenda va fi de 22.000 uha, că e toleranță 0 la alcool și chiar și plătită amenda, îi vor reține actele pentru 3 ani, dacă vrea să plece liniștit i-au cerut 700 euro.
Așa că șoferul a revenit după portofel, a dat 500 euro și 1.000 de lei să îi dea actele să ajungem în țară. Eu stând în mașină, am observat cum opreau mașini de RO, nu opreau nicio mașină de Ucraina. Reveniți în țară, am aflat că este o practică des întâlnită, chiar după noi, duminică a plătit un domn 2.800 lei, conform relatării unui turist.
Ce se întâmplă cu turiștii români? Nu sunt doriți și sunt jefuiți? Vă rog anunțați populația despre aceste practici, se pare că prin furt acești oameni devin bogați. Nouă ne-au luat toți banii, pur și simplu, nici bani pentru combustibil nu ne-au lăsat. Exact 50 lei i-au lăsat în portofel, nu știu cât înseamnă în uha, dar e extrem de puțin", a relatat un martor, conform sighet247.ro.
SFATURI pentru turiști
"În urma discuțiilor cu consulatul României la Cernăuți, cu Consulatul României la Slatina (Solotvino) și cu Ambasada României în Ucraina, am dedus că sunt înregistrate doar trei plângeri de abuz ale poliției.
Persoanele care au avut probleme (n.r. cu poliția sau în vamă) sunt rugate să trimită în cel mai scurt timp declarațiile pe adresele de mail: cernauti@mae.ro (pentru traseul Siret - Bukovel) și solotvino@mae.ro (pentru traseul Sighet - Bukovel).
În C.C. (n.r. când scrieți mail-ul completați în rubrica Charbon Copy, prescurtată C.C.) vă rugăm să adăugați BUKOVELINFO@GMAIL.COM. Doar în urma acestor plângeri vom putea stopa aceste probleme apărute", transmit reprezentanții stațiunii, potrivit sighet247.ro.
Ce să faci ca să nu ai probleme pe drumul de la graniță până la Bukovel
- Să ai farurile aprinse
- Poartă centura de siguranță
- Viteza TREBUIE să fie regulamentară
- Oprește la indicatorul STOP (din cele două locații pe traseul Sighet - Bukovel)
- În cazul în care ai băut (chiar și o bere) cu o seară în urmă, nu te urca la volan
- În cazul în care ți se pune fiola și tu consideri că rezultatul de la tester nu este adevărat, CERE SĂ MERGI LA SPITAL PENTRU RECOLTARE DE SÂNGE (în acel moment 99% te vor lăsa în pace)
- NU ACCEPTA SĂ DAI MITĂ
- NU ȚI SE POATE LUA CARNETUL DE ȘOFER LA CELE DOUĂ PUNCTE DE TRECERE